Cinci adolescenți australieni plănuiau un atentat terorist

Poliţia a dejucat planul criminal al celor cinci adolescenţi care se pregăteau să comită acte teroriste la Melbourne, după modelul grupării Stat Islamic, cu ocazia comemorării militarilor australieni şi neozeelandezi.

Cinci adolescenţi au fost arestaţi sâmbătă. Ei au fost reţinuţi pentru presupuse acte ce au legătură cu activităţi de terorism, urmând să dea un atac terorist împotriva poliţiei în timpul ceremoniilor de săptămâna viitoare, de comemorare a militarilor din Corpul de Control al Armatei Australiei şi Noii Zeelande (ANZAC). Ziua Anzac, sărbătorită în fiecare an la 25 aprilie, relatează Romaniatv.net.

Săptămâna vor avea loc  mai multe evenimente, cu ocazia împlinirii, anul acesta, a 100 de ani de la debarcarea la Gallipoli, în Turcia, potrivit bbc.com

200 de ofiţeri de poliţie au participat la operaţiunea antiteroristă din oraş, care a dus la descoperirea actelor criminale ce urmau să fie puse în aplicare de cei cinci terorişti şi de complici ai acestora. Experţii care au dejucat planul au ajuns la concluzia că acesta fusese inspirat de actele teroriste ale comise de Statul Islamic împotriva creştinilor sau a celor de alte confesiuni religioase.

Suspecţii au vârste cuprinse între 18 şi 19 ani. Nu au fost descoperite arme albe în poseseia lor, deşi unul dintre ei, în vârstă de 18 ani, fusese arestat pentru posesie şi infracţiuni cu asemenea arme, mai precizează aceleaşi surse.

Cei cinci bărbaţi sunt simpatizanţi ai lui Abdul Numan Haider, un adolescent împuşcat mortal în septembrie, după ce a înjunghiat doi ofiţeri. Australia a ridicat nivelul de alertă în septembrie şi de atunci a desfăşurat numeroase raiduri antiteroriste.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.