ANM: Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni
Meteorologii prognozează pentru următoarele două săptămâni o vreme, în general, normală pentru această perioadă, caracterizată prin episoade de încălzire spre sfârșitul weekendului următor, dar și prin intervale cu precipitații sub formă de ploaie aproape în toate regiunile, relevă estimările Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabile pentru perioada 20 aprilie – 3 mai.
În Banat, până pe 22 aprilie, vremea se va menține mai rece decât în mod obișnuit, cu media regională a temperaturilor maxime între 13 și 15 grade, iar cea a minimelor de două până la 4 grade.
În intervalul 23-26 aprilie, regimul termic va fi în creștere de la o zi la alta, maximele diurne ajungând, în medie, la 22 de grade, iar media minimelor nocturne va atinge 8-9 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, valorile termice medii ale regiunii vor fi apropiate de cele normale, cu maxime ce se vor situa între 19 și 21 de grade și minime de 7-9 grade. Probabilitatea pentru ploi slabe și moderate cantitativ va fi mai ridicată în intervalul 26-30 aprilie, dar la nivel local va fi posibil să plouă și în restul intervalului.
În Crișana, intervalul 20-22 aprilie va fi caracterizat de o vreme mai rece decât în mod obișnuit, cu media regională a temperaturilor maxime între 12 și 14 grade, iar cea a minimelor de la un grad până la 3 grade. Între 23 și 26 aprilie, procesul de încălzire va aduce media maximelor diurne spre 21 de grade, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 8 grade.
Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, în această regiune, valorile termice medii vor fi apropiate de cele normale, cu maxime ce se vor situa între 19 și 21 de grade și minime de 6-8 grade. Până pe data de 25 aprilie probabilitatea pentru precipitații va fi redusă, dar între 26 aprilie și 3 mai va ploua aproape zilnic, iar izolat pot fi cantități mai însemnate.
În Transilvania, până la jumătatea primei săptămâni, regimul termic va fi cu mult sub cel normal. Astfel, media regională a maximelor termice se va situa între 9 și 12 grade, iar în cursul nopților valorile termice vor coborî, în medie, cu până la două grade Celsius sub pragul de îngheț și vor determina formarea brumei.
Urmează un proces de încălzire ce va dura până în jurul datei de 26 aprilie, când media temperaturilor maxime va atinge 20 de grade, iar cea a minimelor, 6-7 grade.
Ulterior, vor fi ușoare oscilații în apropiere de aceste valori medii diurne și nocturne, astfel încât a doua săptămână va avea un regim termic în general normal pentru sfârșitul de aprilie și începutul de mai. Probabilitatea pentru ploi slabe și moderate cantitativ va fi mai ridicată în intervalul 27-29 aprilie, dar va mai ploua pe arii restrânse pe 20-21 aprilie, când în estul regiunii vor fi trecător precipitații mixte și din nou, posibil, spre sfârșitul ambelor săptămâni.
În Maramureș, vremea rece pentru această perioadă din an, cu medii regionale ale maximelor diurne de 10-12 grade și nopți cu temperaturi în jurul pragului de îngheț și cu brumă, va dura până pe 24 aprilie. La sfârșitul primei săptămâni, regimul termic va reveni la normal.
Astfel, media temperaturilor maxime va atinge 19 grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul a 7 grade. În timpul celei de-a doua săptămâni vor mai fi ușoare variații ale temperaturilor diurne și nocturne, dar acestea se vor înscrie în limitele normale pentru sfârșitul de aprilie și începutul de mai.
Probabilitatea pentru ploi slabe și moderate cantitativ va fi mai ridicată în intervalul 26-30 aprilie, dar local va mai ploua pe 20 aprilie și posibil, spre sfârșitul ambelor săptămâni.
În Moldova, până la jumătatea primei săptămâni, regimul termic va fi cu mult sub cel normal. Astfel, media regională a maximelor termice se va situa între 10 și 12 grade, iar în cursul nopților valorile termice se vor apropia, în medie, de pragul de îngheț, favorizând local formarea brumei. Prin procesul de încălzire ce va dura până în jurul datei de 26 aprilie, media temperaturilor maxime va atinge 20-21 de grade, iar cea a minimelor de 7-8 grade.
A doua săptămână va avea un regim termic apropiat de cel normal pentru sfârșitul de aprilie și începutul de mai, caracterizat prin temperaturi ce se vor situa, în medie, la valorile maxime, între 19 și 21 de grade și la cele minime, între 7 și 9 grade. Local vor fi precipitații slabe, predominant ploi, pe 20 aprilie, iar în celelalte zile, cu excepția intervalului 27-29 aprilie când va ploua slab, probabilitatea pentru precipitații va fi foarte redusă.
În Dobrogea, între 20 și 23 aprilie va fi o vreme mai rece decât în mod obișnuit, cu media regională a temperaturilor maxime între 10 și 13 grade, iar cea a minimelor de două-patru grade Celsius. Între 24 și 27 aprilie, procesul de încălzire va aduce la 19 grade media maximelor diurne, respectiv la 9-10 grade pe cea a minimelor nocturne. Ulterior, și în această regiune valorile termice medii vor fi apropiate de cele normale, cu maxime ce se vor situa între 17 și 19 grade și minime în jur de 10 grade. Probabilitatea pentru apariția ploilor slabe va fi mai ridicată în intervalele 20-23 aprilie și 26-30 aprilie.
La începutul intervalului de prognoză, în Muntenia, vremea ușor mai rece decât în mod obișnuit din prima jumătate a acestei săptămâni se va caracteriza prin medii regionale ale maximelor diurne de 12-15 grade și nopți, în medie, cu minime termice de 1-3 grade și posibil brumă. În intervalul 24-27 aprilie regimul termic va reveni la normal, media temperaturilor maxime atingând 22 de grade, iar cea a minimelor va urca la 7-8 grade. În timpul celei de-a doua săptămâni vor fi ușoare variații ale temperaturilor medii diurne și nocturne în jurul acestor valori, ceea ce semnifică un regim termic apropiat de cel normal pentru sfârșitul de aprilie și începutul de mai.
Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în intervalele 20-22 aprilie și 26-30 aprilie, dar izolat va mai ploua și în alte zile din cursul ambelor săptămâni.
În Oltenia, vremea ușor mai rece decât în mod obișnuit din prima jumătate a acestei săptămâni, se va caracteriza prin medii regionale ale maximelor diurne de 13-15 grade și nopți, în medie, cu minime termice de între un grad și 3 grade Celsius și posibil brumă. În intervalul 24-27 aprilie regimul termic va reveni la normal, media temperaturilor maxime atingând 21 de grade, iar cea a minimelor va urca la 8-9 grade. În timpul celei de-a doua săptămâni vor fi ușoare variații ale temperaturilor diurne și nocturne în jurul acestor valori medii, iar regimul termic se va menține normal.
Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în intervalul 26-30 aprilie, dar pe arii restrânse va mai ploua și în alte zile din cursul ambelor săptămâni.
La munte, în primele 3-4 zile, temperatura aerului va caracteriza o vreme rece, de la un grade la 5 grade, în medie, la valorile diurne, și de la—6 la—4 grade, la mediile nocturne. După data de 23 aprilie regimul termic se va normaliza treptat, astfel încât pe parcursul celei de-a doua săptămâni se vor atinge medii de 10-12 grade, ziua, și 1-3 grade, noaptea. În intervalul 20-22 aprilie vor fi precipitații, în general, slabe, mai ales lapoviță și ninsoare, iar între 24 aprilie și 3 mai vor predomina ploile, posibil zilnic, dar cu o probabilitate mai mare de apariție pe 26, 27 și 30 aprilie, când izolat pot fi mai importante cantitativ.
Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, menționează ANM.