Oprea l-a „reevaluat” și îl „susține necondiționat” pe Iohannis
Liderul UNPR, Gabriel Oprea, a declarat luni, după consultările avute cu șeful statului, la Palatul Cotroceni, că preşedintele Klaus Iohannis este „un adevărat partener al partidelor politice”.
Klaus Iohannis a convocat partidele la Cotroceni. La finalul discuţiilor cu UNPR, Gabriel Oprea a spus că formațiunea sa îl sprijină „necondiționat” pe președintele Klaus Iohannis „mai ales în proiectele naționale și mai ales în proiectele (…) care asigură creșterea securității României”.”Am constatat cu bucurie că preşedintele Iohannis respectă spiritul si litera Constituţiei. Este un adevărat partener cu partidele politice. Vrem să îmbunătăţim acest parteneriat şi chiar să-l consolidăm”, a declarat Oprea, potrivit Romaniatv.net. „Consensul presupune întotdeauna cooperare și chiar, uneori, compromisuri atât pentru Putere, cât și pentru Opoziție. Nu există premianți sau repetenți când vorbim de consensul României”, a adăugat Oprea.
Potrivit acestuia, Codul electoral trebuie schimbat „cât mai urgent”, fiind, de asemenea, necesare „proceduri clare, legale pentru ca Justiția să nu fie obstrucționată în Parlamentul României”.
La rândul său, ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, vicepreședinte al UNPR, a arătat că, în ceea ce privește integritatea și imunitățile, formațiunea din care face parte a propus ca parlamentarului incompatibil să-i înceteze mandatul fără vot în Parlament.”Am stabilit termene clare și scurte și sunt adoptate deja în Statutul deputatului și senatorului: trei zile la comisie, cinci zile la plen, mai puțin neputându-se datorită încălcării drepturilor prevăzute în deciziile Curții Constituționale. Cu privire la ridicările de imunități, tot noi am propus — și s-a adoptat deja — modificarea statutului în sensul adoptării unei majorități mici, majoritatea celor prezenți, pentru hotărârile în care se ridică imunitatea.
Cu privire la legile electorale, sprijinim consensul degajat în Parlament, având și o notă proprie și anume faptul că dorim să se actualizeze listele electorale din țară și din registrul care se va înființa pentru diaspora”, a explicat Nicolicea.