Polisano, excelența în medicină (II)

0

În cei peste 20 de ani de activitate, succesul Clinicii Polisano a fost demonstrat continuu prin calitatea ireproşabilă a serviciilor acordate de personalul medical precum şi prin tehnologia de ultimă generaţie cu care sunt dotate clinicile.

Polisano a jucat permanent rolul de deschizător de drumuri în domeniul serviciilor medicale private, cunoscând o permanentă dezvoltare, investiţiile realizate în decursul timpului regăsindu-se atât în cea mai modernă, performantă şi inovativă tehnologie medicală achiziţionată, cât şi în capitalul uman.

Centrul de Excelență în chirurgia aortică, lansat

Luna trecută, Spitalul European Poli­sano a lansat Centrul de excelenţă în Chirurgia aortică şi afecţiunile cardiovasculare complexe. Centrul de excelenţă în Chi­rurgia aortică şi afecţiunile cardiovasculare complexe con­stă într-un parteneriat în­cheiat cu patru instituţii medi­cale din Suedia, Marea Brita­nie, Franţa şi Irlanda, prin in­ter­mediul căruia medici cu ex­perienţă vor asista echipa spi­talului în realizarea inter­ven­ţiilor deosebit de complexe.

„Sperăm ca în scurt timp să dobândim acest statut şi pen­tru Secţia de Neurochirurgie coordonată de dr. Claudiu Matei. În atare condiţii, în momentul în care vom avea minim două secţii clinice, vom putea ca şi spitalul nostru să îl acredităm ca spital clinic, iar acest lucru va permite tuturor studenţilor la Medicină să vină să facă rezidenţiatul în spitalul nostru”, a spus președintele Grupului Polisano, av.dr. Remus Borza.

Acest lucru poziţionează Spitalul European Polisano în topul internaţional al instituţiilor de profil. Viaţa unui pacient de 57 de ani, „trimis acasă să moară” de alte instituţii medicale a fost salvată printr-o operaţie în premieră în România. Pacientul, diagnosticat cu anevrism de aortă, a fost salvat printr-o operaţie de remodelare de aortă, realizată cu succes în premieră naţio­nală la Spitalul European Polisano, de către echipa de medici Heart Team.

Secţia de Chirurgie Cardio-Vasculară a primit din partea Ministerului Sănătăţii titulatura de secţie clinică, fiind una dintre puţinele instituţii medicale private din România care a primit această titulatură. Studenţii medicinişti vor putea face în acest fel practică aici.

Secția de Neurochirurgie, tehnologie de înaltă performanță

Secţia de Neurochirurgie din cadrul Spitalului European Polisano oferă pacienţilor săi în cadrul unui concept terapeutic modern posibilitatea tratamentului maladiilor sistemului nervos central și periferic atât la adult, la copil cât și la nou născut prin intervenţii operatorii minim invazive, efectuate endoscopic şi prin tehnica de navigaţie pe RMN, inclusiv neurochirurgia spinală.

Polisano dispune în cadrul secției de tehnică și tehnologie de înaltă performanță care permite abordarea patologiei neurochirurgicale la cel mai înalt nivel și în condiții de maximă siguranță pentru pacienții săi. Se pot astfel trata în secția de neurochirurgie pacienții cu afecțiuni degenerative și traumatisme la nivelul coloanei vertebrale, traumatisme cranio-cerebrale, tumori cerebrale și ale măduvei spinării, accidente vasculare cerebrale, infecții și malformații ale sistemului nervos central.

O particularitate a secției este tratamentul chirurgiei de coloană inclusiv a intervențiilor complexe spinale, tumorilor cerebrale, a tumorilor de hipofiză prin abord transsfenoidal și a malformațiilor sistemului nervos central.

Misiunea clinicii Polisano este salvarea vieții pacienților și asigurarea unei calități a vieții corespunzătoare.

Centrul de oftalmologie

Prin medicii oftalmologi, Spitalul European Polisano vă pune la dispoziţie atât servicii de diagnostic complet al diverselor afecţiuni oftalmologice, indiferent de vârstă, precum şi tratamentul acestora medical, mini-intervenţional sau chirurgical: patologia cataractei, patologia corneei, depistarea si monitorizarea glaucomului, degenerescenţa maculară, retinopatia diabetică, urmând ca în viitorul apropiat să extindem chirurgia polului posterior şi să efectuăm transplantul cornean.

În luna iulie 2013 la Polisano s-au efectuat primele intervenţii de corecţie a dioptriilor utilizând  Laserul Excimer din judeţul Sibiu. Operaţiile se efectuează cu ajutorul platformei laser Schwind Amaris 750s.

Centrul ORL

Centrul ORL situat in cadrul Spitalului European Polisano dispune de posibilitati de rezolvare a unei largi palete de cazuri medicale si chirurgicale la cele mai inalte standarde calitative.

Secția ORL a Spitalului European Polisano oferă pacienților săi un diagnostic precis și o terapie modernă prin experiența deosebită de specialiști care dispun de de aparatură de ultimă generație. Gama de intervenții chirurgicale acoperă o patologie vastă atât la adult cât și la copil: chirurgia endoscopică nazo-sinusală, microchirurgia laringiană endoscopică, chirurgia urechii medii,  chirurgia adeno-amigdaliana, chirurgia cervicală, proteze auditive implantabile chirurgical.

Aparatura de inaltă performanță este furnizată de lideri mondiali în domeniu: microscop operator, unitate de chirurgie prin radiofrecventa, videolaringoscop, sistem video HD, endoscop naso-sinusale, monitor nervi cranieni, shaver si freze chirurgicale, endoscop etc.

Laboratorul de audiologie asigura un diagnostic précis a deficientei de auz la orice varsta, cu ajutorul testelor obiective, de la screeningul auzului la nou născut realizat cu otoemisii acustice până la potențiale evocate de trunchi cerebral.

Printre prioritățile secției se numără următoarele: realizarea unui centru de excelență în diagnosticarea și reabilitarea deficiențelor de auz și centru de excelență în chirurgia copilului.

Centrul de Fertilitate

Sub coordonarea prof. univ. dr. Heinz Strohmer din Austria, centrele de Reproducere Asistată din cadrul Clinicii Polisano (Sibiu şi  Bucureşti) oferă consiliere şi tratamente la cele mai înalte standarde de calitate, în orice problemă legată de fertilitate. Centrul de Fertilitate a fost fondat de regretatul dr. Vonica Ilie în colaborare cu prof. univ. dr. Heinz Strohmer in septembrie 2006.
Centrul de Fertilitate din cadrul Clinicii Polisano Sibiu este un sector medical specializat în medicină reproductivă. Aici sunt îndrumate și tratate cuplurile care au dificultăți în a concepe singuri un copil.

Medici renumiți

Prof. Univ. Dr. Walter Klepetko – AKH Viena– Consiliul European de Chirurgie Toracică şi Cardiovasculară (FEBTCS), preşedinte EACTS (2002-2003); Consilier internaţional AATS (2006-2008); Director al programului de transplant pulmonar, Univesitatea de Medicină din Viena.

Prof. Univ. Dr. Jean Pierre Labadens– Anestezie şi reanimare – fondatorul Clinicii Tonkin din Lyon şi al GCS Chirurgie Cardiaque din Annecy.

Prof. Univ. Dr. Gunther Laufer– Şeful Departamentului de Chirurgie Cardiacă Universitatea Viena, membru al Societăţii Europene de Chirurgie Cardio-Toracică; preşedinte al Societăţii Austriece pentru Chirurgie Cardio-Toracică.

Prof. Univ. Dr. Heinz Strohmer– Kinderwunsczentrum Goldnes Kreuz Austria, 2003 – fondator al Societăţii de Fertilitate din Austria; consiliere în deschiderea IVF în Slovenia, România, Polonia, Bulgaria etc.

Prof. Univ. Dr. Christian Matula– profesor universitar- Vicepreşedinte Clinica Neurochirurgie AKH Viena; directorul diviziei “Baza de craniu”; preşedinte al grupului de experţi din cadrul AO.

Francois Dagenais Md– departamentul de chirurgie cardiacă, Institutul Universitar de Cardiologie și Pneumologie din Laval, spitalul Laval din Quebec, Canada.

Ofertele Polisano

„Pachete complete de sănătate pentru tine și familia ta”

Regulamentul campaniei

  1. Campania este organizată și desfășurată de SC Clinica Polisano SRL, sediul Constituţiei 24, înregistrată la Registrul Comerțului sub J32/1441/2003, CUI 15888756.
  2. Prin participarea la această campanie participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului regulament.
  3. Campania se derulează în perioada 8 martie – 31 mai 2015 și se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
  4. Campania se desfașoară în ambele sedii ale Clinicii Polisano din Sibiu, situate pe strada Izvorului 1A și Constituției 24.
  5. La această campanie poate participa orice persoana fizică, cu vârsta peste 18 ani.
  6. Nici una dintre promoțiile acestei campanii nu se poate cumula cu alte reduceri sau oferte ale Clinicii Polisano ce vor putea apărea pe perioada campaniei.
  7. Voucherul nu este nominal și este transmisibil către terți. Acest regulament al campaniei este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant, în recepțiile clinicilor din Sibiu și pe site-ul www.clinicapolisano.ro.

Plata în rate egale

Clinica Polisano vine în întâmpinarea pacienţilor săi cu un nou program de creştere a accesibilităţii serviciilor medicale: plata în rate egale fără dobândă.

Prin partenerii săi, AlphaBank, BCR, Banca Transilvania şi CreditEurope Bank, Clinica Polisano a reuşit să implementeze cele mai ușoare sisteme de creditare pentru ca tu să te poți bucura de o viață sănătoasă alături de cei dragi. Astfel, de la simplele analize de laborator, până la cele mai complexe intervenții chirurgicale, poți beneficia de un sistem de plată flexibil, gândit pentru tine.

Pachete de servicii medicale corporate

Ca abonat Polisano beneficiezi de servicii medicale integrate în clinicile şi spitalele Polisano cât şi în reţeaua naţională de parteneri. Beneficiile acoperă atât servicii de bază (diagnostic, analize de laborator), cât şi tratament. Clinica Polisano are dotări de ultimă generaţie şi cel mai bine instruit personal medical ce poate asigura o rezolvare a problemelor medicale în cel mai scurt timp.

Pachetele de servicii de sănătate sunt gândite să corespundă necesităţilor fiecărui individ, performanţa şi flexibilitatea fiind punctele forte ale Polisano.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.