Accident cumplit la Brașov soldat cu un mort

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor în cazul unui accident care a avut loc miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.00, între Râşnov şi Cristian.

Un autoturism BMV Seria 3, înmatriculat în Bulgaria, care circula dinspre Braşov spre Râşnov, condus de un bărbat, a intrat frontal în camion. Maşina avea viteză destul de mare, şi a intrat efectuv sub camon. Puntea din faţă a camionului a fost azvârlită pe partea cealaltă a drumului, la zece metri, pe un câmp. BMW-ul a intrat pe sub camion şi a fost efectiv tocat.
„Cadavrul şoferului este împrăştiat pe câteva zeci de metri: capul, mâinile, picioarele parcă ar fi intrat într-un malaxor uriaş. Ce a rămas din trupul victmei este un amestec de fiare şi carne însângerate. Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva. Este cumplit!“, ne-a declarat unul dintre martorii accidentului.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.