Canada relaxează regimul de vize pentru români din 2016
Cetățenii români care au avut viză de Canada în ultimii 10 ani sau au o viză temporară pentru Statele Unite ale Americii nu vor mai fi nevoiți să solicite viză de intrare în Canada, începând din 2016, se arată într-o scrisoare transmisă de premierul canadian Stephen Harper omologului său Victor Ponta.
Premierul român a anunțat miercuri că regimul de vize pentru cetățenii țării noastre care doresc să meargă în Canada se va relaxa începând de anul viitor, odată cu introducerea programului Electronic Travel Authorization.
„O veste bună și mult așteptată pentru românii care vor să meargă în Canada! Premierul Stephen Harper mi-a comunicat relaxarea regimului de vize prin implementarea programului eTA (Electronic Travel Authorization) în 2016!”, a scris Ponta pe Facebook, atașând postării scrisoarea pe care i-a adresat-o omologul său canadian.
În scrisoare, premierul canadian afirmă că „această scutire (de viză) va înlesni călătoriile multor cetățeni români” în țara sa.
„Canada va implementa în 2016 un program de autorizare electronică a călătoriilor (Electronic Travel Authorization — eTA). La scurt timp după implementarea eTA, cetățenii români care au deținut o viză canadiană în ultimii 10 ani sau care au o viză temporară americană nu vor mai fi nevoiți să solicite o viză canadiană. În schimb, ei vor avea nevoie doar de eTA, care este similară sistemului electronic de autorizare a călătoriei (Electronic System for Travel Autorization, ESTA) din SUA și, prin urmare, vor fi tratați la fel ca alți europeni care călătoresc în Canada fără a avea nevoie de viză. (…) Sper ca această inovație să sporească și să adâncească legăturile economice și între oameni deja puternice dintre națiunile noastre care nu vor face decât să se dezvolte odată cu ratificarea și implementarea Acordului de liber schimb între Canada și Uniunea Europeană”, se arată în scrisoarea lui Stephen Harper.