Tăriceanu va semna proiectul Senatului privind cazul Șova

0

Proiectul de hotărâre al Senatului în cazul Dan Șova, redactat marți de către senatorii juriști, a fost transmis conducerii Senatului, urmând ca președintele acestui for, Călin Popescu-Tăriceanu, să semneze documentul și să îl transmită Monitorului Oficial spre publicare.

Potrivit lui Tăriceanu, nu se impune convocarea Biroului permanent al Senatului într-o ședință și nici exprimarea unui vot în plen cu privire la acest proiect de hotărâre, prin care se constată că, în urma votului din data de 25 martie, nu au fost îndeplinite condițiile pentru încuviințarea reținerii și arestării senatorului Dan Șova.

Tăriceanu a adăugat că proiectul de hotărâre, odată semnat, ar putea fi înaintat Monitorului Oficial în cursul zilei de miercuri.

Comisia juridică a Senatului a decis marți ca, la solicitarea Biroului permanent, să redacteze un proiect de hotărâre prin care se constată că, în urma votului exprimat în 25 martie, nu au fost îndeplinite condițiile necesare pentru încuviințarea cererii de reținere și arestare preventivă a senatorului Dan Șova.

Proiectul de hotărâre stipulează că „nu au fost întrunite condițiile cerute de art. 24 alin. 4 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor și de art. 173 din Regulamentul Senatului pentru a încuviința reținerea și arestarea preventivă a senatorului Șova Dan-Coman” și a fost adoptat de către senatorii juriști cu șase voturi pentru și cinci voturi împotrivă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.