Udrea află joi dacă scapă de arest în dosarul ”Gala Bute”

0

Elena Udrea află joi dacă rămâne în arest în dosarul „Gala Bute”, în care a fost trimisă în judecată, informează B1 TV.

Fostul ministru al Turismului a transmis, pe Facebook, că nu are geantă de 50.000 de dolari şi nici de 100.000 de dolari, aşa cum susţin procurorii în rechizitoriul din Gala Bute şi a precizat că subiectul a fost inventat de anchetatori.

”Elena Udrea nu are geantă nici de 50.000 de dolari, nici de 100.000 de dolari. Nu ar fi dat niciodată o asemenea sumă pe un astfel de obiect. Acest subiect inventat de procurori, care nu are nicio legătură cu speţa, este o diversiune prin care se doreşte acoperirea faptului că nu există probe împotriva fostului ministru. Recomandăm presei de bună credinţă să citească dosarul, care a devenit public, şi să lase la o parte poveştile nemuritoare din rechizitoriu”, este mesajul transmis de Elena Udrea, după detaliile prezentate în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA în dosarul „Gala Bute”.

Fostul ministru a fost audiat, alături de Rudel Obreja şi Ion Ariton. Şi Ana-Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții, a dat declaraţii în faţa judecătorilor în dosarul Gala Bute, în care este cercetată sub control judiciar. Se pare că Ana Maria Topoliceanu beneficiază de un tratament preferenţial, fiind văzută de jurnalişti ieşind de la Înalta Curte pe uşa din faţă, adică cea pe care o folosesc magistraţii, şi nu pe uşa inculpaţilor.

Avocaţii Elenei Udrea au susţinut în faţa magistraţilor că rechizitoriul procurorilor DNA nu aduce nimic în plus faţă de propunerea de arestare din 25 februarie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.