Petrolul ar putea avea soarta Urziceniului

Share:

Petrolul suferă enorm din cauza problemelor financiare și numai intrarea în insolvență a salvat clubul de la un faliment iminent. Totuși, situația rămâne gravă din cauza datoriilor foarte mari acumulate.

Clubul ploieștean a acumulat datorii uriașe de aproximativ 8,1 milioane de euro, adică 35.728.250 de lei, iar perspectivele nu sunt dintre cele mai bune. Petrolul datorează sume importante către 75 de creditori înscriși la masa credală. Cea mai mare sumă este datorată Administrației Județene a Finanțelor Publice Prahova și trece bine de de două milioane de lei.

Printre cei care s-au înscris la masa creditorilor se numără și fostul antrenor al prahovenilor, Cosmin Contra. Acesta are de primit de la club 662.145 de lei. ”Lupii” mai au datorii importante și către Filipe Teixeira (512.500 de lei), iar alți 485.000 de lei reprezintă datoria neachitată către agentul acestuia, Marcelo dos Santos Cipriano. Petrolul are restanțe și față de Adi Mutu. ”Briliantul” s-a înscris la masa credală cu suma de 309.000 de lei și speră să-și recupereze banii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.