Prețul gazelor se va majora cu 5 – 8 % de la 1 iulie

Prețul final al gazelor naturale se va majora de la 1 iulie cu un procent cuprins între 5 și 8%, a declarat joi președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileț.

„Prețul final va crește cu circa 5 — 8% în medie de la 1 iulie, calculat pentru anul gazier 2015-2016. Este vorba de o medie pentru că prețul pe regiuni va depinde de fiecare operator în parte. Această majorare se va simți practic mai mult de la 1 decembrie deoarece până atunci consumul este mic și nu se mai consumă gaze pentru încălzire”, a explicat Havrileț.

Începând cu data de 1 aprilie 2015, prețurile gazelor naturale furnizate consumatorilor casnici au scăzut, în medie, cu 3,9% potrivit ANRE.

„Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat, în ședința de vineri, 27 martie 2015, prețurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienții casnici. În conformitate cu metodologiile de tarifare, începând cu data de 1 aprilie 2015, prețurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienții casnici vor scădea în medie cu 3,9% (medie calculată în funcție de ponderea fiecărui furnizor din cei 39 care livrează gaze naturale clienților casnici din piața reglementată)”, a anunțat ANRE într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.