Alina Bica rămâne în arest la domiciliu

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, vineri, să mențină măsura arestul la domiciliu în cazul fostei șefe DIICOT Alina Bica și altor patru inculpați în dosarul „Bica 1”.

Astfel, Instanța Supremă a menținut arestul la domiciliu față Alina Bica, Dragoș Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Emil Nuțiu și Crinuța Dumitrean și controlul judiciar față de Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu, Oana Vasilescu și Stelian Gheorghe, relatează Romaniatv.net.

ÎCCJ a respins ca nefondată cererea formulată de Emil Nuțiu de încuviințare a părăsirii domiciliului în vederea prezentării la locul de muncă Universitatea ‘Petru Maior’ Târgu Mureș. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

Înalta Curte de Casație și Justiție a început vineri judecarea dosarului „Bica 1” în care fosta șefă a DIICOT Alina Bica și alte persoane au fost deferite justiției pentru acordarea de despăgubiri supraevaluate omului de afaceri Stelian Gheorghe pentru un teren din Capitală. Recent eliberată din arest, Alina Bica s-a declarat optimistă la sosirea la instanță. La începutul procesului, doi dintre inculpați au cerut amânarea, invocând lipsa apărării.

Judecătorii au acordat termen pentru data de 4 mai, când se va citi rechizitoriul, iar în 20 mai se va trece la audierea inculpaților. Instanța a discutat însă vineri despre legalitatea măsurilor preventive dispuse în cauză.

În decembrie 2014, fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, faptă săvârșită ca secretar de stat și reprezentanta Ministerului Justiției în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Au fost deferiți justiției pentru aceeași faptă și alte persoane care erau în componența comisiei: Crinuța Dumitrean, președinte ANRP, Dragoș Bogdan și Lăcrămioara Alexandru, toți în stare de arest preventiv, Sergiu Diacomatu, vicepreședinte ANRP, Cătălin Teodorescu, actualmente deputat, Oana Vasilescu, jurist, șef birou în MJ, toți sub control judiciar, și Remus Baciu, condamnat definitiv la 5 ani pentru corupție în altă cauză.

De asemenea, au mai fost deferiți justiției evaluatorul Emil Nuțiu, în stare de arest preventiv, și omul de afaceri Stelian Gheorghe, sub control judiciar, ambii pentru complicitate.

„În 15 martie 2011, inculpații Dumitrean, Diacomatu, Teodorescu, Baciu, Bica, Vasilescu, Bogdan și Alexandru, în calitate de membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu (…), au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuțiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care valoarea unui teren de peste 13 hectare a fost stabilită la 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat și a facilitat obținerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian și alte persoane”, susțin procurorii.

Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit ca parte civilă, solicitând obligarea inculpaților și a părților responsabile civilmente la plata echivalentului sumei de aproximativ 62 de milioane de euro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.