Dinamo nu găsește drumul victoriei nici în partida cu CFR Cluj

0

Dinamo București și CFR Cluj au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), vineri seara, în Șoseaua Ștefan cel Mare, într-un meci din etapa a 28-a a Ligii I de fotbal.

Dinamo a deschis scorul prin israelianul Hatem Elhamed (49), dar oaspeții au egalat după doar patru minute, prin Mario Camora (53). CFR Cluj a rămas în zece oameni din minutul 76, după eliminarea lui Ciprian Deac pentru o intrare dură la Bogdan Gavrilă, dar a avut câteva ocazii bune de gol până la final, informează Agerpres.

Dinamo are o singură victorie în ultimele șapte partide (trei egaluri, trei eșecuri), iar CFR nu a câștigat niciuna din ultimele trei partide (un eșec, două egaluri). În tur, CFR a învins pe Dinamo cu 2-1.

FC Dinamo București — FC CFR 1907 Cluj 1-1 (0-0), stadion „Dinamo” — București

Au marcat: Hatem Elhamed (49), respectiv Mario Camora (53).

Cartonaș roșu: Ciprian Deac (CFR, 76).

Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad); arbitri asistenți: Octavian Șovre (Oradea), Adrian Radu Ghinguleac (București); arbitri asistenți adiționali: Sebastian Colțescu (Craiova), Marian Barbu (Făgăraș); arbitru de rezervă: Iulian Radu (București)

Observator: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) — CCA, Mihai Stancu (București) — LPF

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.