În ce condiții va mai fi finanțată Grecia de BCE

Creditorii eleni se pot baza în continuare pe finanțarea de urgență de la Banca Centrală Europeană (BCE) atât timp cât rămân solvabili și au garanții adecvate, a afirmat vineri președintele BCE, Mario Draghi, la o conferință de presă, transmite Reuters.

BCE a majorat la 75,5 miliarde de euro plafonul liniei de finanțare de urgență ce poate fi acordată creditorilor eleni, după ce, la începutul acestui an, instituția a încetat să mai accepte obligațiuni grecești drept garanții pentru creditele acordate băncilor comerciale, ceea ce înseamnă că sarcina finanțării băncilor grecești a căzut pe Banca Centrală a Greciei. Cu toate acestea, BCE păstrează controlul, în condițiile în care împrumuturile de care băncile grecești pot beneficia prin intermediul finanțării de urgență (ELA) de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.

‘Finanțarea de urgență va continua să fie acordată creditorilor eleni atât timp cât rămân solvabili și au garanții adecvate. Ținând cont de fragilitatea actualei situații, de ieșirile masive din depozite și de negocierile în desfășurare, randamentele obligațiunilor suverane au ajuns recent la cel mai ridicat nivel din 2012. Cu cât mai mari sunt randamentele, cu atât mai mare este volatilitatea’, a avertizat șeful BCE.

În mod normal, băncile grecești își asigură necesitățile de lichiditate de la Banca Centrală Europeană (BCE), însă creșterea retragerilor de depozite, după rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 25 ianuarie, le-a afectat lichiditatea. Finanțarea oferită de ELA este mai scumpă decât împrumuturile de la BCE.

Miniștrii de finanțe din zona euro se vor întâlni în 24 aprilie, la Riga, pentru a analiza situația din Grecia. Autoritățile de la Atena și creditorii săi internaționali încearcă în continuare să ajungă la un acord care să permită deblocarea unor noi ajutoare în schimbul unor reforme.

Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.