Udrea îl vrea pe Blaga la pușcărie!

Echipa de comunicare a Elenei Udrea a postat, sâmbătă, un mesaj pe pagina de Facebook a fostului ministru al Turismului. Reprezentanţii Elenei Udrea sunt intrigaţi de faptul că aceasta este încă în arest „fără niciun motiv”, iar alţi oameni, „care toacă banii cu care s-au ales”, sunt în libertate.

Odată cu trimiterea în instanţă a dosarului „Gala Bute”, nu mai există niciun motiv pentru ca Elena Udrea să rămână în arest. Şi, totuşi, asta se întâmplă, în ciuda faptului că prejudiciul imputat este incomparabil mai mic decât în alte cazuri.
Spre exemplu, oameni precum Crinuţa Dumitrean sau Sergiu Diacomatu, beneficiari direcţi ai mitelor de la ANRP, acuzaţi că au primit multe milioane de euro mită, stau bine-merci în arest la domiciliu şi mai şi cer control judiciar. Asta în condiţiile în care Horia Georgescu, acuzat de abuz în serviciu, stă şi el în arest.
S-a făcut o întreagă tevatură cu privire la faptul că s-ar fi finanţat incorect organizaţia de Bucureşti a PDL în timpul mandatului lui Udrea. Aproape numai despre asta se discută, dar nimeni nu-i întreabă pe vechii PDL-işti, deveniţi noi PNL-işti, cum rămâne cu acuzaţiile aduse de Dorin Cocoş şi de Gabriel Sandu privind finanţarea PDL. Dacă Udrea stă în arest acuzată fiind că a făcut parte dintr-un Guvern care a tăiat pensii şi salarii, de ce pe Blaga şi pe ceilalţi nu-i întreabă nimeni de acuzaţiile concrete aduse împotriva lor?
Mai mult, Pescariu şi Florică, oameni care au prejudiciat statul cu zeci de milioane de euro, sunt liberi şi au rămas şi cu banii. Poate să explice cineva care sunt raţiunile procurorilor pentru care în toate celelalte cazuri nu se întâmplă nimic, oamenii sunt liberi şi fără griji, mai şi toacă banii cu care s-au ales, iar Elena Udrea este în continuare arestată?
Ce credeţi că trebuie să facă Udrea pentru ca procesul său să se desfăşoare, aşa cum este firesc, cu ea în libertate sau măcar în arest la domiciliu?„, a scris echipa de comunicare a Elenei Udrea pe Facebook.

Prietena Elenei Udrea, Ruxandra Dragomir, a mers vineri să o viziteze în arestul Poliţiei Capitalei. Aceasta le-a spus jurnaliştilor că fosta şefă PMP nu este un pericol public şi că nu găseşte niciun motiv întemeiat pentru rămânerea ei în arest.Totodată, prietena Elenei Udrea a menţionat că procurorii DNA ar trebui să încerce să recupereze prejudiciul creat de Dinu Pescariu şi nu „să-i numere genţile” fostei şefe PMP. „În loc să i se numere genţile Elenei Udrea” mai bine s-ar încerca recuperarea prejudiciului creat de Dinu Pescariu„, a adăugat Ruxandra Dragomir.

Procurorii DNA au trimis dosarul „Gala Bute” spre judecare la ICCJ, iar Elena Udrea cere acum eliberarea din arestul preventiv. La ultima cerere de prelungire a arestării preventive, procurorii au solicitat încă 30 de zile invocând nevoia de a mai administra unele probe, de a face o expertiză şi de a mai audia câţiva martori. Odată cu trimiterea în instanţă a dosarului, faza de urmărire penală s-a încheiat şi arestul preventiv nu mai este necesar, pentru că, evident, Elena Udrea nu mai poate influenţa ancheta penală sau probele deja adunate de procurori.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.