Aviz favorabil pentru arestarea deputatului Ion Ochi

Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat luni aviz favorabil cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi.

„Au fost prezenți 23 de membri ai comisiei, la reținere au fost 13 voturi „da”, 5 voturi „nu”, 4 abțineri iar un vot a fost anulat. La arestare au fost 13 voturi „da”, 4 „nu”, 5 abțineri, un vot anulat”, a declarat vicepreședintele comisiei Ciprian Nica.

Nica a precizat că Ion Ochi le-a cerut membrilor comisiei să voteze atât pentru reținerea, cât și pentru arestarea sa preventivă, pentru că are încredere în justiția din România.

„Domnul Ochi ne-a rugat și a insistat să votăm și pentru reținere și pentru arestare, pentru că domnia sa are încredere în justiția din România. Susține că este nevinovat, mai ales că lui, în primă fază, i s-a dat neînceperea urmăririi penale, soluție care nu a fost infirmată de un procuror-șef sau un șef de secție și s-a reluat cercetarea cu privire la domnia sa”, a afirmat Nica.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov la data faptelor, pentru luare de mită și abuz în serviciu în formă continuată. Cererea DNA a ajuns la Camera Deputaților pe 21 aprilie.

Ion Ochi a declarat în aceeași zi pentru Agerpres că în momentul în care la Camera Deputaților se va pune pe ordinea de zi cererea trimisă de procurorul general ministrului Justiției pentru încuviințarea reținerii și arestării sale preventive, le va cere tuturor colegilor să voteze în unanimitate această cerere.

Potrivit DNA, în a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor OUG 34/2006 privind achizițiile publice, Ion Ochi, în calitate de vicepreședinte CJ Brașov, a convenit cu Nica Cristian Dorin ca firma acestuia să execute lucrări de reparații ale unui drum județean, urmărind obținerea de foloase materiale necuvenite, precum și de capital electoral pentru alegerile din toamna lui 2012, în urma cărora a și devenit deputat.

DNA a reținut că, prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obținut un folos necuvenit în valoare de peste 2,5 milioane lei, sumă care reprezintă totodată prejudiciu pentru CJ Brașov.

Deputatul Ion Ochi prezintă pericol public, deoarece și-a construit în mediul politic și de afaceri imaginea de persoană de neatins, aflată deasupra legii, se susține în referatul prin care procurorii DNA au solicitat încuviințarea pentru reținerea și arestarea preventivă a parlamentarului social-democrat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.