Bilanțul negru al cutremurului din Nepal a ajuns la 3218 morți

0

Cutremurul devastator care a lovit sâmbătă Nepalul a provocat moartea a 3.218 persoane, potrivit unui nou bilanț comunicat luni de un oficial nepalez, citat de AFP.

„Bilanțul morților se ridică la 3.218, iar 6.538 de persoane au fost rănite”, a declarat Rameshwor Dangal, șef al serviciului pentru situații de urgență din Ministerul de Interne de la Kathmandu. În plus, aproximativ 90 de persoane și-au pierdut viața în țări învecinate, ca India și China, mai scriu agențiile internaționale de presă.

Seismul cu magnitudinea de 7,8 care a zguduit sâmbătă Nepalul este cel mai devastator din ultimii 80 de ani. El a fost urmat de numeroase replici și a declanșat mai multe avalanșe în Munții Everest, unde începea sezonul de alpinism și unde 18 persoane au fost ucise.

Bilanțul este posibil să se înrăutățească, iar agențiile umanitare aflate la fața locului se confruntă cu serioase dificultăți în evaluarea distrugerilor și a necesităților, însă acestea par considerabile.

Cel mai mare seism din Nepal din ultimii 81 de ani, produs sâmbătă, cu o magnitudine de 7,8, urmat duminică de mai multe replici, dintre care cea mai puternică a fost de 6,7, este rezultatul ciocnirii a două mari plăci tectonice, cea indiană și cea euroasiatică, explică specialiștii de la Institutul american de geofizică (USGS).’Placa indiană avansează către Tibet cu o viteză de ordinul a 2 centimetri pe an și încearcă să intre sub platoul tibetan’, a declarat Jerome Vergne, seismolog la Observatorul pentru Studierea Pământului din Strasbourg, citat de AFP. ‘Această suprapunere nu se face continuu, ci sacadat. Acolo a avut loc o asemenea mișcare bruscă foarte mare, adică o ruptură brutală pe falia dintre cele două plăci’, a mai spus el.

Replici, potențial foarte puternice, ale cutremurului de sâmbătă sunt previzibile în lunile și anii care vor urma în Nepal, unde cercetătorii se așteaptă la ‘seisme majore’.

Cutremurul de sâmbătă a fost produs de ruptura unei mari falii, care a generat unde cu atât mai puternice cu cât fenomenul a fost foarte rapid. Ruptura a început la nord-vest de capitala țării, Kathmandu, și s-a propagat către est, pe aproximativ o sută de kilometri. ‘Partea superficială, de la sud de Kathmandu, nu s-a spart, ceea ce înseamnă că zona nu a fost complet deblocată d acest seism’, așa încât anii următori vor fi ‘o perioadă delicată’, a apreciat Pascal Bernard, seismolog la Institutul pentru fizica globului pământesc din Paris.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.