CCR cere conducerii Senatului un punct de vedere în cazul Şova

0

Curtea Constituțională a solicitat Biroului Permanent al Senatului un punct de vedere în legătură cu ultima sesizare făcută de PNL în cazul senatorului Dan Șova.

CCR i-a transmis președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, o scrisoare în care solicită poziţia Biroului Permanent.

Curtea Constituțională a României va judeca pe 6 mai contestația PNL privind hotărârea Senatului referitoare la rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova.

PNL a depus, joi, la Curtea Constituţională, o sesizare privind neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului în cazul încuviinţării arestării lui Dan Şova, arătând că „Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului în cauză”.

Liberalii precizează în document că Hotărârea Senatului este neconstituţională şi solicită Curţii admiterea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii publicată în Monitorul Oficial.”Considerăm că redactarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea considerentelor Curţii Constituţionale, atestarea rezultatului votului dat cu privire la cererea de încuviinţare a arestării senatorului Dan-Coman Şova, aşa cum este cuprins în dispozitivul deciziei acesteia, neputând fi făcută printr-o „hotărâre de constatare” care lasă loc la interpretări. Senatul trebuia să-şi asume decizia prin care încuviinţează ori nu reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului în cauză”, se menţionează în sesizarea PNL.

Viceliderul grupului PNL din Senat, Tudor Barbu, a anunțat joi că liberalii depun la Curtea Constituțională o contestație cu privire la hotărârea Camerei superioare a Parlamentului referitoare la rezultatul votului exprimat în cazul Șova.

„Grupul senatorial liberal depune o contestație adresată Curții Constituționale în ceea ce privește hotărârea Senatului în cazul Dan Șova. Sunt foarte multe temeiuri legale, lucruri legate de jurisprudența CCR, sunt foarte multe pagini de argumente pe care liberalii le-au pus la dispoziția judecătorilor Curții pentru a susține un demers firesc de altfel, acela de contestare a unei hotărâri care sfidează legile și în primul rând Constituția”, a declarat Tudor Barbu.
El a afirmat că este un „caz unic în istoria post-decembristă”, fiindcă, în cazul Șova, Regulamentul Senatului a fost utilizat de Putere ca un „subterfugiu” pentru a evita prevederile constituționale.

Liberalul a explicat că articolele 1, 72 și respectiv 76 din Constituție stabilesc cadrul legal referitor la încuviințarea cererilor de reținere și arestare preventivă cu privire la parlamentari. „Articolul 1 din Constituție spune că această cărticică este sfântă. Nu poți face lege într-o țară care se respectă fără să ții cont de Constituția acelei țări. Articolul 72 din Constituție, la paragraful doi, spune că senatorii și deputații pot fi reținuți, percheziționați și arestați doar cu încuviințarea Camerei din care fac parte. Al treilea lucru pe care îl invocăm din Constituția României este articolul 76, paragraf doi, unde se spune că legile și hotărârile date prin vot de Senat și de Camera Deputaților se fac cu majoritatea parlamentarilor prezenți — senatori sau deputați”, a explicat acesta.

Un alt argument adus în discuție de liberali în contestarea adresată CCR vizează, potrivit lui Barbu, faptul că Senatul nu constată, ci hotărăște. „Hotărârea, atenție, spune că noi constatăm. Senatul României nu constată niciodată. Senatul României hotărăște. Hotărârea (privind cazul Șova — n.r.) spune că noi, senatorii, constatăm că s-au întrunit sau nu s-au întrunit niște criterii. Nu. Senatul nu constată decât în momentul în care este vorba despre încetarea mandatului unui senator. În rest, senatorii hotărăsc. Ori această Hotărâre spune că noi constatăm, ceea ce este un motiv nu doar de contestare la CCR, ci un motiv de îngrijorare în ce privește respectul domnului Tăriceanu și al celor din PSD care îl susțin față de Constituție și electorat”, a mai declarat Barbu.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.