Lilian Zamfiroiu a demisionat din funcţia de preşedinte al ICR

0

Lilian Zamfiroiu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român. Diplomatul a fost votat, pe 26 iunie 2013, în această funcţie la propunerea grupului parlamentar PSD.

Demisia lui Zamfiroiu a fost înregistrată, vineri, la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, deoarece ICR este o instituţie aflată în subordinea Senatului României. Demisia va fi efectivă în momentul publicării sale în Monitorul Oficial.

Potrivit unui comunicat remis gândul, motivaţia lui Lilian Zamfiroiu în ceea ce priveşte plecarea sa de la conducerea ICR a fost următoarea: „Decizia de a demisiona vine ca urmare a unei analize pe care am efectuat-o asupra situaţiei actuale a I. C.R., în urma căreia am constatat că obiectivele pe care le-am asumat la preluarea mandatului – în urmă cu aproape doi ani – au fost deja atinse.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.