Soția senatorului Cordoș, mituită de autopsieri

Share:

Doi autopsieri ar fi mituit-o pe Mihaela Cordoș, soția senatorului PSD, Alexandru Cordoș, pentru a-și angaja fiii la Morga Spitalului Județean. Femeia este arestată pentru trafic de influență. Soțul și fi ica sa sunt, de asemenea, cercetați de DNA pentru fapte de corupție.

Doi autopsieri clujeni, Sever Țăgorean și Gheorghe Salanță, angajați ai Laboratorului de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Județean Cluj, au dat mită pentru ca fiii lor să fie angajați, după un concurs pentru ocuparea a două posturi libere, tot de autopsieri, din ianuarie 2015. Secretara comisiei de concurs a fost nimeni alta decât Mihaela Cordoș, care ar fi primit, de la cei doi, câte 10.000 de lei în schimbul promovării examenului. Procurorii DNA susțin că Mihaela Cordoș, angajată la Serviciul de Resurse Umane din cadrul Spitalului Județean Cluj, le-a comunicat celor doi „morgangii” subiectele de examen, fapt negat de oficialii din cadrul S.J. Cluj care susțin că angajata lor, arestată pentru 30 de zile, nu avea de unde să știe subiectele.

„Nu cred că doamna Cordoș a știut subiectele de examen chiar dacă era secretarul comisiei de concurs. (…)Am semnat foile de concurs pentru a nu le mai putea schimba ulterior și am pus candidații să aleagă un număr care corespundea cu un anume subiect”, a spus managerul S.J. Cluj, Petru Șușcă. În urma concursului, urmașii biologici ai „morgangiilor” respectivi au promovat examenul și au fost numiți titulari ai celor două funcții libere de autopsieri. Interceptările procurorilor sunt elocvente.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.