Stanciu și Anghelache, dați afară de la Dinamo

0

Clubul Dinamo a anunţat că Daniel Stanciu şi Constantin Anghelache nu mai fac parte din conducerea grupării din Ştefan cel Mare, fără a oferi alte detalii.

Daniel Stanciu fusese prezentat oficial ca manager general la data de 7 ianuarie, odată cu fostul tehnician Mihai Teja, iar Constantin Anghelache era consilierul personal al patronului Ionuţ Negoiţă şi avea funcţia de administrator.

Dacă Daniel Stanciu nu a vorbit deloc despre plecarea sa din Ştefan cel Mare, Constantin Anghelache, unchiul lui Ionuţ Negoiţă, s-a declarat sătul de criticile pe care i le-au adus suporterii, deşi susţine că nu a avut niciun aport în ultima campanie de transferuri.

„Am discutat în această dimineaţă cu Ionuţ Negoiţă despre decizia mea de a pleca din conducerea executivă. Urmează o perioadă foarte încărcată pentru echipă şi am decis să plec pentru a detensiona atmosfera.

Am un statut, am o familie şi nu a fost deloc comod pentru mine să fiu făcut în fel şi chip în tribune, pe strada, în media, deşi nu eu am adus antrenorii, nu eu am făcut echipa, nu eu am făcut transferurile. Nu ştiu cine va veni la conducere, nu am fost întrebat nici acum, nici în trecut. Voi rămâne în Consiliul de Administraţie o perioadă pentru a rezolva ieşirea clubului din insolvenţă. Apoi vom vedea ce va mai fi”, a spus Constantin Anghelace la DolceSport.

Presa sportivă susţine că cei doi foşti oficiali erau mari rivali în cadrul conducerii lui Dinamo, iar tensiunile din Ştefan cel Mare ar fi fost cauzate şi de relaţiile dintre Stanciu şi Anghelace.

În 2015, Dinamo a înregistrat 4 victorii, 3 remize şi 4 eşecuri. În următoarele două etape, „Câinii Roşii” se vor duela cu Pandurii, la Târgu Jiu (28 aprilie), şi cu Steaua, pe teren propriu (3 mai).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.