DNA cere arestarea lui Marko Attila

0

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au propus luarea măsurii arestării preventive în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării, a inculpatului MARKO ATTILA-GABOR, fost deputat UDMR, pentru infracțiunile din dosarul ANRP.  Acesta a fost secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru relații interetnice, la data comiterii faptelor, fiind invinuit pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (3 infracțiuni).

La data de 9 aprilie 2015, inculpatul MARKO ATTILA-GABOR a fost trimis în judecată alături de alți 7 inculpați care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P), precum și 4 inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, prin acțiunile sau inacțiunile lor intenționate, cei 12 inculpați au produs un prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84.588.304 euro (304.837.796 lei) (vezi comunicat 696/VIII/3 din 9 aprilie 2015). Din ansamblul activităților investigative, desfășurate până la momentul emiterii rechizitoriului, a rezultat că inculpatul MARKO ATTILA-GABOR s-a sustras activităților de urmărire penală, părăsind teritoriul României, nefiind audiat.

La data de 26 martie 2015, s-a solicitat Parlamentului României – Camera Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a inculpatului MARKO ATTILA GABOR. La data de 22 aprilie 2015, Parlamentul României – Camera Deputaților a transmis Direcției Naționale Anticorupție adresa nr. 1/1296/VZ din 16.04.2015, prin care a înștiințat că Marko Attila-Gabor și-a depus demisia din funcția de deputat începând cu data de 1 aprilie 2015.

La data de 16 aprilie 2015, președintele Camerei Deputaților a luat act de această demisie, prin urmare solicitarea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a rămas fără obiect. Menționăm că actele de procedură efectuate în cauză s-au desfășurat în prezența apărătorilor aleși ai inculpatului Marko Attila Gabor, participarea la această activitate permițându-le exercitarea efectivă a dreptului la apărare. Totodată, la data de 08.04.2015, în urma cererii formulate de către apărătorul ales al inculpatului Marko Attila Gabor, i-a fost predat unuia dintre apărătorii aleși ai inculpatului un suport optic conținând, în format electronic, toate actele de urmărire penală efectuate până la data respectivă, în dosarul penal .

Având în vedere că, în prezent, rechizitoriul și dosarul de urmărire penală se află în procedura de cameră preliminară la Înalta Curte de Casație și Justiție, propunerea de luare a măsurii de arestare în lipsă a fost înaintată, la data de 28 aprilie 2015, aceleiași instanțe de judecată.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.