Gâlcă nu-și dă demisia!

0

Antrenorul Stelei, Costel Gâlcă, a declarat la finalul meciului pierdut cu ASA Târgu Mureș că se pregătește să câștige cele cinci meciuri rămase. În opinia sa, „roș-albaștrii” au dominat meciul de la un capăt la celălalt, dar diferența s-a făcut la finalizare.

„Pratic am dominat jocul de cap la coadă, au marcat la o fază fixă. Ne-am creat ca și în alte dăți o grămadă de ocazii, dar nu am putut fructifica niciuna. Acum trebuie să câștigăm toate cele cinci meciuri, dar stăm la mâna lui ASA. Mulți spuneau că e câștigat campionatul, eu spuneam că nu”, a declarat Gâlcă la Look TV.

Gâlcă încă mai speră că Steaua poate recupera cele două puncte și să câștige campionatul. „Sper ca acum să avem atâta minte încât să recuperăm aceste puncte. Nu sunt multe. E dureros să pierzi așa. Trebuie să intrebați pe altcineva legat de contract. Am avut și în seara asta un penalty, dar nu s-a acordat. Punctele pierdute au fost cauzate pe o de o parte și de cei care conduc meciurile. Gândul meu este la următorul meci, mai sunt 15 puncte în joc și sper să le câștigăm pe toate”, a mai spus tehnicianul.

În ceea ce privește relația cu patronul Gigi Becali, Gâlcă recunoaște că a discutat cu el, dar nu despre viitorul său pe banca tehnică: „Am vorbit acum două zile cu patronul. Nu despre viitorul meu, ci despre echipă”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.