A fost lansat programul ”Litoral pentru toți”

Ediția de primăvară a programului „Litoralul pentru Toți” se desfășoară în perioada 4 mai – 19 iunie şi peste 10.000 de turiști pot beneficia de acest program.

„Tot litoralul este pregătit pentru deschiderea sezonului, mai bine decât în anii precedenți, și sperăm să fie bine promovat de Autoritatea Națională pentru Turism, în așa fel încât programul „Litoralul pentru toți” să aibă succesul pe care noi îl așteptăm de la lansarea primei ediții”, a declarat vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Nicolae Bucovală.

Programul este lansat de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și Asociația Litoral-Delta Dunării (ALDD).

„Pentru a veni în sprijinul turiștilor, lansarea acestei ediții beneficiază de aceleași tarife maximale din ediția septembrie — octombrie 2014, ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea și prețuri inferioare acestor plafoane tarifare”, se arată într-un comunicat al FPTR.

Pentru zona Mamaia — Constanța — Eforie, tarifele maximale pentru un sejur (6 nopți/persoană) ajung până la 205 lei la un hotel de o stea fără mic dejun, 235 lei la un hotel de 2 stele fără mic dejun, 265 la un hotel de 3 stele fără mic dejun, 315 lei la un hotel de 2 stele cu mic dejun, 425 de lei la un hotel 3 stele cu mic dejun, 485 lei la un hotel 4 stele cu mic dejun și 605 lei la un hotel de 5 stele cu mic dejun.

Ca și la ediția precedentă, turiștii beneficiază de opțiunea all inclusive. Tarifele maximale pentru sejururile all inclusive de 5 nopți/persoană ajung până la 765 lei la un hotel de 3 stele și 985 lei pentru un hotel de 5 stele.

Pentru sudul litoralului (stațiunile Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) tarifele maximale pentru o vacanță de 6 nopți/persoană încep de la 159 lei la un hotel de o stea fără mic dejun și ajung la 469 lei pentru un hotel de 5 stele cu mic dejun.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.