Un angajat al Primăriei Suceava, găsit spânzurat

Share:

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, care era angajat al Primăriei municipiului Suceava, pe post de consilier superior la Serviciul de Protecţie Civilă şi Situaţii de Urgenţă, a fost găsit spânzurat, în subsolul blocului în care locuia, pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava.

Macabra descoperire a fost făcută ieri dimineaţă, în jurul orei 9.30, de soţia bărbatului în vârstă de 49 de ani, scrie monitorulsv.ro. Aceasta a început să-şi caute soţul după ce a fost sunată de şeful acestuia, care a semnalat că bărbatul nu s-a prezentat la serviciu şi nici nu a anunţat că va lipsi. Cum aşa ceva nu se mai întâmplase şi se ştia că bărbatul, Vasile Iftime, trece printr-o puternică depresie, membrii familiei s-au alertat imediat. L-au căutat prin locurile pe care le frecventa, după care soţia a făcut cumplita descoperire, în subsolul blocului.

Gheorghe Cusiac, şeful Serviciului de Protecţie Civilă şi Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei municipiului Suceava, a relatat că miercuri, cu o zi înainte de deces, Vasile Iftime a fost la serviciu ca într-o zi normală şi a participat la o depunere de coroane, în cadrul unui ceremonial desfăşurat în parcul central al Sucevei, de Ziua Veteranilor de Război.

„Cu mult regret trebuie să vorbesc de acest drag coleg la trecut, un om pe care te puteai baza la orice oră din zi şi din noapte, în condiţiile în care noi lucrăm la un serviciu de situaţii de urgenţă”, a spus Gheorghe Cusiac. El a precizat că Vasile Iftime era din ce în ce mai abătut în ultima perioadă, acuzând o serie de probleme familiale.

Bărbatul urma să împlinească vârsta de 50 de ani în luna mai a acestui an şi avea doi copii, un băiat şi o fată. El figura de mai mulţi ani în evidenţe cu depresie. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, fără a avea suspiciuni privind modul cum s-a produs decesul. Lămuriri privind cauza decesului urmează a fi aduse de necropsia pe care o vor efectua medicii legişti.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.