Difteria sau poliomielita ar putea reapărea

0

În cazul în care părinţii refuză să îşi vacineze copiii bolile pot reapărea şi pot duce, chiar, şi la moarte, cum este cazul difteriei sau al rujeolei. Pentru a preveni această situaţie, se duce o amplă campanie de promovare a vaccinării contra bolilor infecţioase. 

Numărul copiilor care rămân nevaccinaţi contra bolilor infecţioase precum difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion sau hepatită B, din cauza refuzului părinţilor – bazat, în general, pe informaţii preluate din afara sferei medicale – a crescut foarte mult în ultimii ani. Medicii epidemiologi din judeţul Neamţ susţin că în jur de 40% dintre părinţi nu îşi duc micuţii la doctor pentru a fi vaccinaţi, deoarece se tem de efectele adverse pe care le poate avea un vaccin.

Doctorii se tem că s-ar putea ajunge la o mare problemă de sănătate publică, dacă aceste vaccinuri nu ar mai fi administrate, iar bolile precum difteria sau poliomielita, care acum sunt ţinute sub control, ar putea reapărea şi face numeroase victime.

“Situaţia din judeţul Neamţ este la fel ca cea din toată ţara. Acoperirea vaccinară este într-o scădere drastică, în prezent situându-se la un nivel între 60 şi 65% dintre copii. O campanie de vaccinare şcolară, care ar trebui să acopere între 90 şi 92% dintre elevi, la noi cuprinde maximum 60% dintre aceştia. Motivele pentru care nu se administrează aceste vaccinuri au la bază, în mod special, refuzul părinţilor. Dacă vaccinarea se face la sub 90% dintre copii, atunci vorbim despre o problemă de sănătate publică. Deja nu mai este vorba despre sănătatea personală a fiecăruia. Dacă mulţi copii rămân nevaccinaţi, atunci bolile pot reapărea şi pot duce, chiar, şi la moarte, cum este cazul difteriei sau al rujeolei”, susţine medicul epidemiolog Roxana Pipirigeanu, şeful Serviciului Epidemiologie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, conform ziarulderoman.ro

Medicii pediatri de la Spitalul Roman nu au mai întâlnit de mult un copil cu rujeolă, rubeolă, oreion, poliomielită, difterie, tetanos sau tuberculoză, boli contra cărora se administrează vaccin copiilor încă de la naştere. Însă aceştia recunosc că au de-a face adesea cu părinţi care se opun cu vehemenţă vaccinării şi încearcă să îi convingă că a-l proteja pe copil de o astfel de boală este mult mai important decât de a-l proteja de febră sau altă reacţie adversă care poate apărea după un vaccin.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.