Măsuri de securitate la meciul Dinamo-Steaua

0

Peste 600 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre F.C. DINAMO Bucureşti – F.C. STEAUA Bucureşti, din cadrul Ligii I, care se va disputa duminică, 03 mai a.c., pe stadionul Arena Naţională” din capitală, începând cu ora 21.00.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30 doar pe bază de bilete şi invitaţii.

Accesul suporterilor echipei F.C. DINAMO Bucureşti se va face prin b-dul Pierre de Coubertin şi strada Maior Coravu, iar intrarea din b-dul Basarabia va fi rezervată doar suporterilor echipei F.C. STEAUA Bucureşti.

Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI:

Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces,precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.