Floyd Mayweather, învingător la puncte în fața lui Pacquiao

Americanul Floyd Mayweather l-a învins la puncte în unanimitate, duminică dimineața, la Las Vegas, pe filipinezul Manny Pacquiao, rămânând neînvins în carieră după 48 de meciuri, această victorie aducându-i titlul mondial de box la categoria welter în versiunile WBC, WBA și WBO.

Meciul, urmărit în uriașa MGM Grand Garden Arena din Las Vegas, a fost o confruntare între două stiluri complet diferite de box: talent pur, bazându-se pe alonja superioară (cu 10 cm) din partea lui Floyd Mayweather, inteligență tactică, iuțeală în execuții, armele principale ale filipinezului Manny Pacquiao. De altfel, în ciuda diferenței de notare, între 6 și 8 puncte, Pacquiao a declarat la sfârșitul meciului că a câștigat, considerându-se adevăratul învingător al acestui al 10-lea „Meci al secolului”.

Oricum, o consolare există, bursa de 200 milioane de dolari, împărțită în proporție de 60-40 la sută în favoarea lui Mayweather, aducându-i deputatului asiatic 80 milioane de dolari, un record al tuturor timpurilor din această perspectivă.

Interesant și tensionat, meciul a început într-o manieră prudentă de ambele părți, Pacquiao ocupând, totuși, centrului ringului, de unde a lansat atacuri cu directul de dreapta cu pas (el fiind boxer cu gardă inversă) sau cu croșee de stânga la corp și figură, în timp ce Mayweather s-a limitat să facă tot ce știe mai bine: riposte clare cu directul de stânga, brațul din spate, care impresionează mai mult arbitrii-judecători.

Dominant tactic în prima jumătate a luptei, Pacquiao s-a văzut contracarat în a doua parte, când a slăbit alura, fiind convins, după cum a declarat, că are avantaj suficient, ezitări de care a profitat americanul, mai prezent și în atac și, din nou, mai clar în lovituri.

Cei trei arbitri-judecători, doi din Nevada, unul din Connecticut, au punctat clar: 118-110, 116-112, 116-112 în favoarea lui Floyd Mayweather, care rămâne astfel cu palmaresul intact în privința înfrângerilor după 48 de meciuri profesioniste, reunificând cele mai importante 3 versiuni ale categoriei welter (WBC, WBA, pe care le deținea deja, și, acum, și WBO, versiune în care era campion Pacquiao).

Evenimentul din Las Vegas a fost și unul monden, ringul fiind înconjurat de un veritabil parter al regilor show-business-ului și sportului american: Robert de Niro, Beyonce, Sting, Michael Jordan, Evander Hollyfield, Denzel Washington, Jessie Jackson, Paris Hilton, Adrien Brody, între alte vedete ale vieții publice americane.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.