Ponta, primit cu onoruri militare în Kuweit

0

Premierul Victor Ponta a fost primit, luni, cu onoruri militare, la Palatul Seif din Kuweit City de către omologul său, șeicul Jaber Mubarak Al-Hamad Al-Sabah.

Șeful Guvernului român se află într-o vizită oficială de o zi în Kuweit, prima vizită la nivel de premier din ultimii 12 ani, informează Agerpres. România a stabilit relații diplomatice la rang de ambasadă cu Statul Kuweit la 10 iunie 1963.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit luni, în Kuweit City, cu președintele Adunării Naționale din Kuweit, Marzouq Al Ghanim, și a vizitat sediul Legislativului kuweitian.

Ponta a spus că îi place clădirea și că ar avea loc în ea și parlamentarii români, ținând cont că, în special iarna, costurile de întreținere ale Palatului Parlamentului sunt foarte ridicate.”Pe perioada de iarnă, este cea mai scumpă clădire din lume. Credeți-mă, eu plătesc facturile!”, i-a spus Ponta președintelui Adunării Naționale din Kuweit, scrie Agerpres.

În cursul vizitei în Parlament, premierul român s-a așezat pe locul pe care stă de obicei premierul kuweitian.”O să-i propun emirului un schimb de experiență de șase luni”, a glumit Ponta.

Șefului Executivului de la București i s-a prezentat și locul rezervat presei kuweitiene la dezbateri, prilej cu care Ponta a povestit că, în Parlamentul României, presa are acces pe peste tot.

La această oră, premierul Victor Ponta are o întrevedere tete-a-tete cu omologul său kuweitian Jaber Al-Mubarak Al-Hamad Al-Sabah.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.