Orban îi răspunde lui Ponta

0

Liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, afirmă că declarația premierului Victor Ponta privind inexistența unei Opoziții este „fantasmagorică și arogantă”.

„În primul rând există opoziție la Victor Ponta în Parlament, și în PSD, în Guvernul pe care îl conduce, în grupurile parlamentare ale PSD, dar, cel mai grav, există opoziție la Victor Ponta, care este majoritară în societatea românească. Să spui că nu există Opoziție mi se pare fantasmagoric și arogant, așa cum este Victor Ponta”, a spus Orban luni, într-o conferință de presă.

El a anunțat că în această săptămână PNL va face evaluări în conferințe de presă cu privire la activitatea celor trei ani ai Guvernului Ponta. În acest context, Orban a prezentat un „portret moral” al premierului Victor Ponta.”Victor Ponta este amoral, nici măcar nu pot să spun că este imoral. Tot ce a făcut a demonstrat că nu înțelege bine ce este bine și ce este rău, nu înțelege”, a susținut liderul deputaților PNL. Orban l-a catalogat pe Ponta drept o „marionetă”, „un mare fricos” și l-a acuzat de nepotism prin faptul că la conducerea Ministerului Transportului, Ministerului Justiției și Grupului PSD de la Senat se află apropiați de-ai săi.

Potrivit lui Orban, în momentul în care PNL va avea majoritatea parlamentară, se va încerca schimbarea Guvernului.

Prim-ministrul Victor Ponta a afirmat într-un interviu acordat Agerpres că în acest moment nu există o Opoziție în România.”Realitatea este următoarea: în acest moment, și o spun cu toată răspunderea și nu știu dacă se supără sau nu colegii mei, nu există Opoziție. Prin Opoziție eu înțeleg o alternativă. Există opoziție în sensul că cineva ne ceartă tot timpul, dar nu există o alternativă. Există, e bun sau e rău, Guvernul Ponta, în partea cealaltă nu există nimic. Deci, care sunt lucrurile pentru care alternativa militează? Ce vreți voi să faceți cu Constituția? Nu mai vreți să o modificăm! Ce vreți să faceți cu TVA-ul? Nu mai vrem să-l reducem dacă l-ați redus voi, dacă nu-l reduceați, voiam noi! Adică, asta e, de fapt, situația politică actuală și de asta la moțiune îmi e teamă că n-o să vorbim, pentru că nu există o alternativă la Guvernul actual, mi-e teamă că o să fie așa, un șir lung de scandaluri tipice anilor trecuți, la care eu nu o să răspund”, a spus Victor Ponta.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.