Mandat european de arestare, emis pe numele lui Marko Attila

0

Judecătorii au emis un mandat european de arestare pe numele fostului deputat Marko Attila, după ce anterior se dispusese arestarea preventivă a acestuia, iar el nu a fost găsit de oamenii legii, potrivit unor surse din Poliţia Română, citate de Mediafax.

Mandatul european de arestare a fost înregistrat miercuri de Poliţia Română.

Fostul deputat Marko Attila a fost dat în urmărire internaţională prin Interpol, după ce a fost arestat preventiv în lipsă la solicitarea DNA, potrivit unor oficiali din Poliţia Română.

Magistraţii Curţii Supreme au admis cererea DNA de arestare în lipsă a lui Marko Attila în dosarul ANRP pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul (3 infracțiuni). La data de 9 aprilie 2015, MARKO ATTILA-GABOR a fost trimis în judecată alături de alți 7 inculpați care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P), precum și 4 inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, prin acțiunile sau inacțiunile lor intenționate, cei 12 inculpați au produs un prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84.588.304 euro (304.837.796 lei) „Din ansamblul activităților investigative, desfășurate până la momentul emiterii rechizitoriului, a rezultat că inculpatul MARKO ATTILA-GABOR s-a sustras activităților de urmărire penală, părăsind teritoriul României, nefiind audiat.

La data de 26 martie 2015, s-a solicitat Parlamentului României – Camera Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a inculpatului MARKO ATTILA GABOR. La data de 22 aprilie 2015, Parlamentul României – Camera Deputaților a transmis Direcției Naționale Anticorupție adresa nr. 1/1296/VZ din 16.04.2015, prin care a înștiințat că Marko Attila-Gabor și-a depus demisia din funcția de deputat începând cu data de 1 aprilie 2015.

La data de 16 aprilie 2015, președintele Camerei Deputaților a luat act de această demisie, prin urmare solicitarea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a rămas fără obiect”, precizează DNA, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, la data de 08.04.2015, în urma cererii formulate de către apărătorul ales al inculpatului Marko Attila Gabor, i-a fost predat unuia dintre apărătorii aleși ai inculpatului un suport optic conținând, în format electronic, toate actele de urmărire penală efectuate până la data respectivă, în dosarul penal.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.