Femeie omorâtă de un TIR pe trecerea de pietoni, la Pitești
Scenă de groază pe o stradă din Piteşti. O femeie a fost călcată de un TIR, chiar pe o trecere de pietoni. Şoferul susţine că nu a văzut-o şi a suferit un şoc atunci când şi-a dat seama ce a făcut.
Femeia de 65 de ani traversa strada, când şoferul TIR-ului a agăţat-o. O mulţime de oameni au privit îngroziţi cum victima dispare sub roţile mastodontului, potrivit România TV. Şoferul nu a văzut-o pe femeie, dar nici nu şi-a dat seama că trupul ei rămăsese prins sub TIR. Trecătorii i-au făcut semn să oprească.
Şoferul le-a spus poliţiştilor că, pur şi simplu, nu a văzut-o pe femeie. Omului i s-a făcut rău, iar poliţiştii au oprit o ambulanţă care trecea prin zonă şi i-au rugat pe medici să îi acorde şoferului îngrijiri medicale.”La efectuarea virajului dreapta, a acroşat o persoană de sex feminin care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal”, a declarat Octavian Florea de la Poliţia Piteşti.
Femeia tocmai împrumutase o sumă importantă de bani şi avea asupra ei peste 3.000 de euro şi aproape 13.000 de lei. Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.