Medic din Dolj, condamnat la închisoare cu executare

Medicul Dragoș Gabriel Găman, șeful Clinicii de Hematologie a Spitalului „Filantropia“ Craiova, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență în formă continuată. Sentința a fost pronunțată joi de Tribunalul Dolj.

Medicul Dragoș Gabriel Găman, șeful Clinicii de Hematologie a Spitalului „Filantropia“ Craiova, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență în formă continuată. Sentința pronunțată în urmă cu puțin timp de Tribunalul Dolj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova. Medicul a fost prins în flagrant, în iunie 2014, primind 500 de euro pentru aranjarea unui dosar de pensionare.

Pe 15 iulie 2014 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Găman a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, iar astăzi s-a pronunțat sentința: Aplică inculpatului Găman Gabriel- Dragoş pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare, se arată în hotărârea Tribunalului Dolj.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.