Udrea, mesaj pentru Băsescu din poarta închisorii

Elena Udrea a fost eliberată, joi, din închisoare. Fostul ministru a declarat, la poarta Penintenciarului de la Târgşor, că îi mulţumeşte fostului preşedinte Traian Băsescu pentru susţinerea pe care i-a acordat-o pe perioada cât a stat în arestul preventiv. Contactat telefonic de România TV, fostul şef al statului a refuzat să comenteze decizia de eliberare a Elenei Udrea.

Udrea i-a transmis lui Băsescu mulţumiri pentru că a continuat să creadă în ea. Întrebată dacă are uşa deschisă pentru Traian Băsescu dacă vrea să o vizizete în arestul la domiciliu, Elena Udrea a răspuns:

„Da, cred că eu un moment bun să le mulţumesc celor care au vorbit cu onestitate despre situaţia în care mă aflu, celor care m-au susţinut. Am văzut oameni care n-au fost de partea mea, care nu m-au simpatizat, dar care au avut puterea să dezbată acest caz în mod corect şi principial. În acelaşi timp, le mulţumesc celor care şi-au exprimat încrederea în Elena Udrea şi în mod special preşedintelui Traian Băsescu pentru că a continuat să creadă în mine”.

Elena Udrea a mai spus că nu l-a sunat pe Traian Băsescu pe perioada cât a fost în arest. „Nu l-am sunat pe domnul preşedinte”, a precizat Udrea.

Contactat telefonic de România TV, Traian Băsescu a refuzat să comenteze decizia ICCJ de eliberare a Elenei Udrea din închisoare şi faptul că fostul ministru i-a mulţumit pentru susţinere.”Oooo, doamnă, nu am nimic să vă spun. O zi bună!”, a spus Traian Băsescu.

Elena Udrea a ieşit din închisoare şi a ajuns înapoi acasă, joi, după ce magistraţii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au aprobat contestaţia sa la măsura arestului preventiv în dosarul „Gala Bute” şi au decis să fie judecată în stare de arest la domiciliu.

Decizia este definitivă, iar Elena Udrea a fost eliberată din Penitenciarul de Femei Târgșor.

Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, și oentru Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea. Amândoi se aflau în arest preventiv şi au fost mutaţi acum în arest la domiciliu.

Ce trei vor avea în arestul la domiciliu aceleaşi restricţii ca în penitenciar, doar că se vor bucura de un confort mai mare. Ei nu vor avea voie să intre în contact cu alte persoane implicate în dosar (coinculpaţi, martori sau experţi) sau să-şi părăsească locuinţele fără o solicitare scrisă făcută în prealabil. Cei trei vor fi obligaţi să se prezinte în faţa organelor judiciare ori de câte ori sunt chemaţi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.