120 de ani de la nașterea lui Lucian Blaga
„Secolul al 19-lea este al lui Eminescu. Ni se pare potrivit să spunem că secolul 20 va fi socotit al lui Blaga (…). Nu cunoaştem, nici dincolo de graniţele culturii româneşti, un creator modern care să fie deopotrivă mare în trei ramuri de creaţie: poezie, dramă, filosofie.” scria Constanitn Noica
Astăzi se implinesc 120 de ani de cand se năștea la Lancrăm, lângă Sebeș, Lucian Blaga.
Din 1948 și până în anul morții,1961, Lucian Blaga nu a mai putut publica nicio carte și nimeni n-a mai tipărit, în toată această perioadă, vreun rând despre opera scriitorului. După instaurarea regimului comunist la noi, Blaga a fost dat afară din învățământ (era profesor la Universitatea din Cluj), a fost scos din Academia Română iar cărțile i-au fost retrase din biblioteci. Se spune că în anul 1956 ar fi putut sa ia Premiul Nobel pentru literatură însă ar fi fost blocat de autoritățile comuniste. A suportat umilințele din ultimii ani ai vieții cu demnitate, fără să accepte compromisurile ideologice, ca alți confrați ai săi. Poeziile scrise după 1948 i-au apărut postum iar romanul cu elemente autobiografice Luntrea lui Caron a fost tipărit abia după căderea regimului comunist, în toamna lui 1990. Doar traduceri a putut publica Blaga în ultimul deceniu de viață. În 1955 apare piesa Faust de Goethe in traducerea sa, pentru ca, trei ani mai târziu, să publice traduceri din opera lui Lessing.
Lucian Blaga a murit pe 6 mai 1961, la Cluj și a fost înmormântat de ziua sa de naștere, pe 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.