Udrea ar putea ajunge din nou după gratii

0

Elena Udrea ar putea ajunge din nou după gratii în cazul în care procurorii constată că a încălcat condiţiile arestului la domiciliu. Potrivit România TV, la doar câteva minute după liberare, Elena Udrea a luat legătura, deşi nu ar fi avut voie, cu un martor într-unul dintre dosarele sale. Este vorba despre Cristian Călugăru, cunoscut şi ca „şeful postacilor PDL”. 

Printre cei care au aşteaptat-o joi pe Elena Udrea să iasă din Penitenciarul Târgşor s-a aflat şi Cristian Călugaru. Acesta este martor în dosarul Gala Bute şi nu ar fi trebuit să mai vorbească cu Udrea. Şi totuşi s-au întâlnit.

Deşi i s-a comunicat de către instanţă că nu are voie să ia legătura cu martorii din dosar, Elena Udrea a plecat spre casă urmată de Cristian Călugăru. Pe drum, cei doi s-au oprit, timp în care au mai schimbat câteva cuvinte. Au mers şi la o secţie de poliţie, după ce s-a descoperit că se făcuse o greşeală în legătură cu locul în care trebuie să stea Elena Udrea în arest la domiciliu. Trei ore a durat procedura, timp în care blonda a tot stat la poveşti cu şeful postacilor din PDL.

Abia când au realizat că încalcă una din regulile impuse din instanţă, Cristian Călugăru s-a făcut nevăzut. Iar Elena Udrea a ieşit din secţie de poliţie însoţită, de data aceasta, de avocaţi.

În replică, Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, spune că fostul ministru nu a încălcat nicio obligaţie în momentul în care a părăsit Penitenciarul Târgşor, pentru că Elena Udrea a luat la cunoştinţă obligaţiile impuse abia la secţia de poliţie.

„Aşa pentru presă poate părea un subiect. Dupa 72 de zile de arest Elena Udrea a plecat în arest la domiciliu, evident cu anumite obligaţii pe care trebuie sa le respecte cu stricteţe. Aceste obligaţii decurg din momentul în care ele sunt aduse la cunoştinţa persoanei care trebuie să le respecte. Această aducere la cunoştinţă s-a făcut în mod oficial la secţia de poliţie 14, unde s-a făcut un proces verbal în acest sens cum că doamnei Udrea i s-au adus la cunoştinţă obligatiile pe care le are alături de acest arest la domiciliu. Pe de altă parte, dacă o să analizăm imaginile, întâlnirea cu domnul Călugăru s-a produs înainte de aducerea la cunoştinţă a obligaţiilor pe care le are doamna Udrea. De asemenea, programul care supraveghează respectarea acestor obligaţii este sectia de politie aferenta, in cazul nostru, sectia 2 la care s-a ajuns mult mai târziu. Prin urmare nu poţi să vorbeşti despre încălcarea unor obligaţii care au fost aduse la cunoştinţă după întâlnirea cu domnu Călugăru”, a declarat avocatul Marius Striblea, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Avocatul a mai spus că şeful postacilor PDL apare „din greşeală” în dosar. „Cristian Călugăru este martor în disjungerea legată de spălare de bani cu celebrele donaţii la partid. Acea bucata de dosar a fost disjunsă şi face obiect separat la DNA. (…) Doamna Udrea nu are voie să se vadă cu martorii din dosarul în care este trimisă în judecată”, a completat avocatul Elenei Udrea.

Cristian Călugăru a fost remarcat încă de când îi aducea Elenei Udrea pachete în arest, pe vremea când aceasta era la Poliţia Capitalei. El s-a numărat printre apropiaţii care i-au făcut Elenei Udrea campaniile de comunicare, aşa cum a declarat la DNA. Primea 10.000 de euro lunar, bani pe care îi dădea postacilor, tineri plătiţi să scrie de bine despre blonda de la Cotroceni. Venitul era asigurat, de cele mai multe ori, prin intermediul Anei MAria Topoliceanu – bună prietenă cu Udrea la un moment dat, care a denunţat-o însă la DNA. Banii nu erau însoţiţi şi de documente justificative.

Nu este pentru prima dată când Elena Udrea încalcă interdicţiile date de instanţă. La începutul acestui an, blonda a fost acuzată că nu a respectat controlul judiciar impus în dosarul Microsoft şi că, prin anumite declaraţii, ar fi încercat să influenţeze mărturiile fostului soţ şi ale unui denunţător. La propunerea procurorilor, judecătorii au înlocuit controlul judiciar cu un mandat de arestare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.