Vremea se răcește. Vin ploile și furtunile!

0

Meteorologii informează că vremea se răceşte în zilele următoare. Ne aşteaptă furtuni, descărcări electrice şi vânt puternic.

Duminica vremea schimba foaia in vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, unde sunt asteptati nori grei de furtuna, mai ales după orele amiezei, ce vor aduce pe arii relativ extinse averse, tunete, fulgere si rafale de vant. În restul zonelor se arata soarele, iar astfel de fenomene se arata pe spaţii mai mici, cu precădere spre orele serii. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp, în special în zonele montane, în Oltenia şi Transilvania şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade in estul Transilvaniei şi 24 de grade in sud-vest, relatează Romaniatv.net.

În Bucuresti, ziua de maine incepe cu soare, dar si aici se inmultesc norii, in principal dupa orele pranzului si cel mai probabil spre seara vor fi posibile averse şi descărcări electrice. Vântul se simte usor din cand in cand, iar maxima termica va fi de 20…21 de grade.

Saptamana viitoare debuteaza cu instabilitatea atmosferică destul de accentuata si temperaturi in scadere, adica o vreme putin mai racoroasa. Sunt asteptate înnorări temporar accentuate, averse, însoţite de fenomene electrice şi scurte rafale de vânt local în zonele montane şi submontane, în centru, în sud şi în nord-est şi izolat în restul teritoriului. Pe spaţii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade Crisana, Transilvania si nordul Moldovei şi 22 de grade in Dobrogea.

Cerul va fi cam innorat in mare parte din zi si in Bucuresti, unde sunt asteptate averse şi, posibil, descărcări electrice. Vântul este putin cam agitat, iar temperatura maximă va fi de 19…20 de grade.

Marti se incalzeste si se face frumos. Va iesi soarele si numai după-amiaza şi seara în regiunile sudice şi la munte, apar cativa nori ce pot lasa averse slabe, izolate. Vântul are uşoare intensificări prin sud-est şi pe crestele montane, in timp ce la amiaza termometrele arata valori de la 18 grade in depresiuni si pe litoral şi 24 de grade in sud, vest si centru.

Vremea va fi frumoasă şi se va încălzi si in Capitala, unde pe fondul soarelui generos temperatura va urca pana la 23…24 de grade.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.