Cluburile și federațiile primesc microbuze din partea MTS

0

Gabriela Szabo, ministrul Tineretului și Sportului, a spus marți că pentru prima dată cluburile și federațiile primesc autovehicule din partea MTS, pentru a participa la competiții interne și internaționale.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a repartizat, marți, 100 de microbuze către cluburi sportive și federații din țară, în cea de-a doua etapă a unui program derulat în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Educației.

”Mă bucur să fiu astăzi aici cu echipa sportului. Ea este alcătuită din președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, din președinții de federații, directorii de cluburi care coordonează tot ceea ce înseamnă activitatea sportivă. Pentru prima dată, cluburile și federațiile primesc autovehicule din partea MTS, pentru a participa la competiții interne și internaționale”, a spus Gabriela Szabo.

Fosta mare atletă a precizat că ”toate aceste autovehicule au scopul ca românii să participe în condiții decente la întreceri unde vor putea să își măsoare forțele cu marile puteri ale lumii. Dorim ca după ediția de vară a Jocurilor Olimpice din anul 2016, să venim cu multe medalii în țară”.

Prin ordinul ministrul Tineretului și Sportului cu numărul 258 din data de 8 mai, se repartizează aceste autovehicule necesare deplasării sportivilor și colectivelor tehnice.

Este vorba despre 53 microbuze cu o capacitate de 16+1 locuri, 30 microbuze de 8+1 locuri, 14 autobuze de 28+2 locuri și 3 autocare de 58+2 locuri. Ele au fost repartizate cluburilor sportive naționale, complexurilor sportive naționale, precum și caselor de cultură pentru studenți din toată țara.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român, cluburilor naționale și federațiilor naționale, numeroși jurnaliști.

Toate cele 100 de autovehicule au fost prezentate marți în jurul Sălii Polivalente din București și preluate de beneficiari.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.