Un doctor a bătut o pacientă, la Timișoara

Anchetă la o policlinică din Timişoara, după ce săptămâna trecută, un doctor a bătut o pacientă, după ce a făcut o criză de nervi deoarece femeia nu avea cardul de sănătate.

O anchetă a fost declanșată la o policlinică din Timișoara, atât de către Poliție, cât și de către CJAS, în legătură cu cazul de săptămâna trecută, în care dr. Solomia Cristescu și-a bătut pacienta, după ce a făcut o criză de nervi deoarece femeia nu avea cardul de sănătate.

Altercația dintre dr. Solomia Cristescu și pacienta Constanța Dan a fost semnalată Poliției și Casei de Sănătate, scrie Evz.ro.

„Tata a suferit o operație de extirpare a vezicii urinare, în urma unui cancer. Aveam nevoie de o adeverință de la medicul de familie, pentru Casa de Pensii, iar cum el nu se putea deplasa, s-a dus mama să o ceară medicului nostru de familie, dr. Solomia Cristescu. Avea asupra ei inclusiv dovada că tata are la zi achitate asigurările de sănătate. Medicul s-a enervat și a început să strige la mama mea: «Unde crezi că e cardul, mi l-am băgat eu în f…d?!». (…) Doctorița a împins-o de unul din pereții cabinetului, a aruncat în ea cu stetoscopul și cu alte obiecte, apoi a strâns-o de gât, și a împins-o afară din cabinet strigându-i: «Nu sunt obligată să te tratez dacă nu ai card de sănătate»!”, relatează fiica victimei, Silvia Dan.

Conform certificatului medico-legal pe care și l-a scos femeia, a necesitat două zile de îngrijiri medicale, prezentând multiple traumatisme în regiunea cervicală, la cotul și la genunchiul drept.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.