Vâlcov rămâne în arest preventiv

Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), admiţând contestaţia DNA la decizia din 6 mai a aceleiaşi instanţe de plasare a fostului ministru în arest la domiciliu. Decizia instanţei este definitivă.

Pe 6 mai, ICCJ a decis cercetarea lui Vâlcov în arest la domiciliu, însă procurorii au făcut recurs. Luni, magistraţii au dat câştig de cauză procurorilor DNA, relatează Romaniatv.net.

Darius Vâlcov a fost arestat preventiv în data de 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influență că a primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion. În schimbul banilor, Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, ar fi intervenit pe lângă factori de decizie în vederea câștigării unor licitații de către Tehnologica Radion pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești.

Ulterior, procurorii l-au pus sub acuzare și pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.