Barcelona, în finala Champions League

0

Deși a pierdut cu 2-3 pe Allianz Arena, Barcelona s-a calificat în finala Champions League, grație victoriei din tur, scor 3-0.

Bayern visa la o minune în fața Barcelonei, însă planurile lui Guardiola au fost date peste cap de “extratereștri”. Benatia a deschis scorul pentru gazde după doar 7 minute, dar catalanii au întors rezultatul în nici 15 minute, prin Neymar, care a reușit o “dublă” (’15, ’29).

Nemții au revenit însă în repriza a doua. Lewandowski (’59) a egalat la 2-2, iar Muller a adus victoria pentru campioana Germaniei, cu un gol marcat în minutul 74. Deși a învins, Bayern ratează accederea în finala Champions League, după ce Barcelona a câștigat manșa tur cu 3-0. Ultima finalistă se va decide, miercuri, între Real Madrid și Juventus. În tur, torinezii s-au impus cu 2-1.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.