Diaconu, convins că PDL vrea să fure brandul PNL!

Share:

Exclus din PNL, europarlamentarul Mircea Diaconu, susține că se enervează foarte tare când vede că vechii PDL-iști asumă poziții în numele brandului PNL, potrivit știripesurse.ro.

În opinia europarlamentarului, în România, toată lumea aleargă după brand, iar PNL este ”o formă de eșuare”.„Nu vreau să-mi fac nici prieteni, nici dușmani. Sunt independent și așa mă comport acum, însă toata lumea în România, lumea politică, a alergat după câte un brand. De regulă oameni care s-au facut politicieni pe picior și pe puncte, că asta a fost situația. Le-a trebuit un brand. Întâi au terminat un brand, s-a numit PNȚCD. Toată lumea se transformă în ceva. Un mare partid s-a transformat în Partidul Social Democrat care de fapt e un brand de dinainte de război, Titel Petrescu. Fuga după brandul PNL a început din 2004, chiar un pic mai devreme. Nu prea i-a ieșit domnului Băsescu, fiindcă un Tăriceanu și alții s-au opus. Ei, acum au pus mâna pe brand. S-au băgat în pielea altuia și nu mai sunt aceiași”, a declarat Mircea Diaconu.

Fostul liberal afirmă că suferă atunci când vede că anumiți politicieni vorbes în numele PNL.„Sufăr enorm pentru că PNL a fost ceva în Romania și a contat enorm în România, poți să zici tactici, conjuncturi politice, dar nu mai e. E un corp străin – și mă refer la niște oameni care au susținut o guvernare groaznică – Băsescu, Boc – s-au transformat în PNL și vorbesc în numele PNL. Eu, cel puțin, simt ceva in nervi, în creier, pe piele, cand îi aud vorbind în numele PNL”, a mai spus Mircea Diaconu.

Întrebat dacă mai ține legătura cu liberalii, europarlamentarul a răspuns: „Cu cine? Care PNL? Nu mi-e foarte clar, nu e nici lor foarte clar. Este o formă de eșuare”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.