Fenomenul „binge drinking”, creștere îngrijorătoare

0

Fenomenul ‘binge drinking’ – ingerarea rapidă a unor mari cantități de alcool – a crescut atât de mult în rândul tinerilor occidentali încât a devenit ‘îngrijorător’, se arată într-un raport al OECD publicat marți și preluat de AFP.

În timp ce consumul mediu de alcool a înregistrat în general o ușoară scădere în ultimii 20 de ani în țările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltate Economică (OECD), ‘consumul excesiv’ de alcool în rândul tinerilor crește, conform raportului.

‘Nivelurile de ‘consum periculos’ și de ‘supra-alcoolizare episodică’ la tineri, îndeosebi la femei, au crescut în multe țări din OECD’, arată organizația în raportul intitulat ‘Să luptăm împotriva folosirii nocive a alcoolului’.

Un episod de ‘binge drinking’ corespunde ingerării a cinci-opt pahare de alcool la o singură ocazie, cum ar fi o petrecere sau o ieșire în oraș. Un consum ‘periculos’ de alcool înseamnă absorbția a peste 210 grame de de alcool pur pe săptămână la bărbați și peste 140 de grame la femei (un pahar de vin sau o halbă de bere are 10 grame).

Fenomenul ‘binge drinking’ se datorează parțial faptului că băuturile alcoolizate pot fi cumpărate mai ușor de către tinerii consumatori, afirmă raportul. În plus, ‘produsele alcoolizate concepute special și comercializate pentru a plăcea tinerilor băutori au contribuit și ele la schimbarea atitudinii tinerelor generații față de alcool’, arată OECD. Datorită reclamelor adresate tinerilor, aceste produse sunt asociate cu petreceri, muzică, seducție și sporturi.

Mai mult, consumul excesiv de alcool ‘este adesea o formă de socializare’ pentru tineri, un mod de a se integra în rândurile celorlalți, menționează raportul, adăugând că tinerii cumpără ‘tot mai mult’ alcool ieftin din supermarketuri chiar înainte să iasă la o petrecere.

‘Tendințele observate la tineri constituie o problemă majoră din punct de vedere social și de sănătate publică’, apreciază OECD. Consumul excesiv duce la riscuri mai mari de accidente, îndeosebi rutiere, și răniri și nu numai atât: cantitățile mari de alcool reprezintă un risc serios pentru sănătate, indiferent de vârstă.

În Australia, numărul tinerelor de 18-24 de ani spitalizate din cauza alcoolului s-a dublat între 1996 și 2006, în timp ce în Statele Unite numărul tinerilor din aceeași categorie de vârstă internați în spital în comă alcoolică a fost cu 25% mai mare între 1999 și 2008.

În același timp, vârsta primului pahar de alcool și a primei beții a scăzut de la începutul anilor 2000, potrivit unui sondaj realizat în țările membre ale OECD. Proporția băieților care la 15 ani nu au băut niciodată alcool a scăzut de la 44% în 2011 la 30% în 2009, iar a celor care, la aceeași vârstă, s-au îmbătat cel puțin o dată, a urcat de la 30% la 43% în aceeași perioadă.

Acest fenomen intervine în contextul în care consumul mediu de alcool în cele 34 de țări membre ale OECD, estimat la 9,1 litri de alcool pur pe locuitor și pe an, a avut tendința să scadă în ultimii 20 de ani (-2,5% între 1992 și 2012).

Media ascunde însă tendințe divergente îndeosebi în Europa: consumul a crescut în Marea Britanie și Irlanda, dar a scăzut destul de evident în Italia, Franța, Germania, Portugalia și Spania. Printre cei mai mici consumatori de alcool se numără turcii, israelienii și italienii.

OECD cuprinde 34 de țări membre, dezvoltate (Statele Unite, țări din Uniunea Europeană, Australia, Japonia, etc.) și emergente (Mexic, Chile, Turcia, etc.).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.