Traseistul Berca părăsește PMP pentru PNL

0

Radu Cristescu, membru PMP, a declarat în exclusivitate la România TV că Partidul Mişcarea Populară a mai pierdut un membru şi anume pe Gabriel Berca, care a plecat în tabăra liberalilor. În acest sens, Cristescu l-a acuzat pe Gabriel Berca de traseism politic.

„Tocmai a plecat miercuri un coleg de-al nostru la PNL. Este vorba despre domnul Berca (…) Cum simte miros de cărniţă, repede şi Berca la ciolănel”, a declarat Radu Cristescu la emisiunea „Cheia Zilei” de la România TV.

Gabriel Berca a fost prefect al județului Bacău începând cu ianuarie 2005 și până în martie 2008, când a devenit șeful Secretariatului General al Guvernului (SGG), funcție ocupată până în decembrie 2008.

A fost ales senator pe lista PNL în alegerile din 2008. În iunie 2010 Berca a demisionat din PNL. Ulterior a fost numit președinte interimar al PDL Bacău, ca mai apoi să devină membru PMP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.