Depresia părinților se transmite și copiilor

0

Copiii care provin din părinţi depresivi sunt la rândul lor predispuşi să dezvolte aceasta tulburare, avertizează specialiştii.

Depresia este o boală care se hrăneşte cu sine, a declarat doctorul William Beardslee, specialist în psihologia copilului de la Harvard Medical School. Fără intervenție profesională, depresiile nediagnosticate ale părinților pot avea consecințe negative asupra copiilor, a adăugat doctorul Beardslee.

Oameni de ştiinţă spun că atentia nu trebuie îndreptată doar spre depresia postnatală prin care trece mama, ci şi spre starea de sănătate mintală a parinţilor înainte de conceperea copilului.

Potrivit unei cercetări efectuate la Harvard Medical School, depresia părinților poate fi asociată cu tot felul de probleme ce apar la copiii lor, în timp ce cresc.

El a atras atenția că aceasta tulburare psiho-emoțională generează numeroase probleme medicale, căci oamenii care suferă de depresie nu cer ajutor când au nevoie. Dacă apar afecțiuni minore, acestea rămân deseori netratate, agravându-se în timp.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.