Dragnea nu vrea lecții de onoare și demnitate

Fostul ministru Liviu Dragnea a declarat vineri că nu poate lua lecții de onoare și de demnitate de la actuala conducere a Partidului Național Liberal, comentând solicitarea liberalilor care i-au cerut demisia după ce ÎCCJ l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul”.

„Am citit cu foarte mare surprindere comunicatul celor de la PNL care cereau premierului să mă demită, după ce eu îmi prezentasem demisia, demisie care a fost prezentată dimineață, la ora 10,00. Cu foarte mult respect, chiar nu pot lua lecții de onoare și de demnitate de la actuala conducere a PNL. Niciodată”, a afirmat Dragnea, la sediul central al PSD.

El a menționat că demisia din funcția de ministru al Dezvoltării a fost depusă la Guvern, așa cum e procedural și a adăugat că va rămâne în PSD, urmând să vadă de săptămâna viitoare cum poate ajuta partidul.

Dragnea a mai spus că în acest week-end va fi alături de premier la Craiova și Târgu Jiu, pentru două proiecte importante la care a muncit foarte mult — stadioanele din cele două capitale de județ. „Nu semnez eu. Semnează CNI cu constructorul de la Craiova și Târgu Jiu și o să fiu prezent acolo. Am rugat-o de ieri pe Olguța (Vasilescu, primarul Craiovei — n.r.) să fie de acord ca evenimentul să se desfășoare la Craiova chiar pe gazon. Eu o să vreau să-mi iau o mică brazdă din gazon, pentru că este încărcat de legende”, a adăugat el.

Într-un comunicat transmis vineri presei, PNL susținea că Liviu Dragnea trebuie să își prezinte de urgență demisia din Guvern sau Victor Ponta să îl demită.

„După decizia de azi a instanței, dacă PSD dorește să aibă un condamnat în conducerea partidului, ca președinte executiv, nu are decât să îl mențină. Ar fi o „emblemă” relevantă pentru modul în care PSD înțelege să se raporteze la Justiție și la opinia publică. Liviu Dragnea trebuie, însă, să demisioneze urgent din Guvern, întrucât afectează grav imaginea României. Deși a promis că renunță de bună voie la toate funcțiile dacă va fi condamnat, Dragnea întârzie inexplicabil să ia o decizie bărbătească. În situația în care Liviu Dragnea nu demisionează de bună voie, atunci premierul Victor Ponta trebuie să-l demită astăzi”, se arăta în comunicatul PNL.

Liviu Dragnea a anunțat vineri că a demisionat din funcția de ministru al Administrației Publice și Dezvoltării Regionale și a adăugat că luni își va depune demisia și din funcția de președinte executiv al PSD.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.