Românii se războiesc cu Fiscul

0

Controalele recente ale Antifraudei au dus la închiderea a sute de firme şi la numeroase plângeri în instanţă împotriva autorităţilor fiscale.

Majoritatea acţiunilor sunt încă în stadiul de soluţionare, însă, în cazurile în care judecătorii s-au pronunţat, balanţa se înclină clar în favoarea contribuabilor.

Judecătorii au anulat, în cele mai multe cazuri, sancţiunile din procesele verbale ale Direcţiei Generale de Antifraudă Fiscală (DGAF), prin care au fost date amenzi de cel puţin 8.000 lei şi a fost închisă activitatea firmelor pentru nereguli în utilizarea caselor de marcat. Jurnaliştii de la Capital au analizat informaţiile postate pe portalul instanţelor de judecată şi au constatat că magistraţii au anulat integral sau în parte, cu puţine excepţii, procesele verbale împotriva cărora s-au depus plângeri.

Motivările judecătorilor arată că sancţiunile DGAF sunt disproporţionate faţă de fapte sau că au ca efect intrarea în insolvenţă a firmelor. Instanţele au decis să înlocuiască sancţiunile cu avertismente, cum, de altfel, prevede Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în baza căreia sunt făcute plângerile.

Ministrul Finanţelor a comentat, săptămâna trecută, afirmația, apărută în spațiul public, potrivit căreia MFP ar fi transformat ANAF-ul într-o instituție polițienească și că se neglijează, de fapt, marea evaziune. Eugen Teodorovici a afirmat:

„În primul rând, ANAF-ul caută să respecte prevederile legale. Este adevărat că, în unele situații, există poate un exces de zel. Aici este un subiect la care e nevoie de lucru în timp (…) Eu țin foarte mult ca modul în care ANAF-ul interacționeză cu mediul privat să se facă într-un mod foarte normal, să nu fie o abordare abuzivă”, a mai spus Teodorovici.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.