Băsescu, chemat în instanță

0

Judecătoria Sectorul 1 a redeschis dosarul casei din Mihăileanu, aflată pe numele fostului preşedinte Traian Băsescu, potrivit România TV. În 2002, când era primar general al Capitalei, Băsescu şi-a repartizat din fondul locativ al Primăriei etajul unei vile, pe care ulterior, în 2003, l-a cumpărat.

Dosarul casei din strada Mihăileanu a lui Traian Băsescu primise neînceperea urmăririi penale pe 12 decembrie 2005. Povestea casei din Mihăileanu a început la 14 august 2002, când Traian Băsescu, prima la acea vreme, şi-a repartizat etajul unei vile din fondul locativ de la Primăria Capitalei. Ulterior, pe 4 februarie 2003, el a cumpărat etajul de vilă din Mihăileanu. Apărătoarea lui Traian Băsescu în faţa acuzaţiilor de fals şi uz de fals a fost Elena Udrea.

Potrivit România TV, magistraţii de la Judecătoria Sectorului 1 au decis redeschiderea dosarului „Casa din Mihăileanu”. Astfel, Traian Băsescu va fi anchetat pentru modul în care şi-a atribuit locuinţa în perioada în care ocupa funcţia de primar al Capitalei, el urmând să fie chemat la audieri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.