Aleșii au votat legea falimentului personal

0

Aleşii au votat în cursul zilei de miercuri legea falimentului personal. Astfel, românii nu vor mai putea fi executaţi siliţi de bănci.

Proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor şi falimentul personal a fost votat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, relatează Romaniatv.net.

Insolvenţa personală poate fi deschisă la cererea debitorului, care, odată cu cererea, recunoaşte cu bună-credinţă că se află în stare de insolvenţă, sau la cererea creditorului care are de recuperat o sumă de bani, potrivit formei adoptate în Senat.

Creditorul trebuie să aducă înscrisuri că debitorul se află în stare de insolvenţă şi că, într-o perioadă de maxim 30 de zile de la data exigibilităţii creanţei a încercat reglementarea amiabilă sau executarea silită, dar aceste demersuri au rămas fără rezultat. Cererea debitorului trebuie să fie soluţionată într-o perioadă de 5 zile de la înregistrare şi poate fi soluţionată şi fără citarea părţilor dacă în termen de 3 zile de la înregistrare nu există cereri de intervenţie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.