Drumul spre celebritate trece pe la Palatul Mogoșoaia

Mogoşoaia ClasicFest ediţia a IV a – eveniment oferit de Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociatia Pro Valores şi Radio România Cultural.

Duminică 24 mai 2015, de la ora 12, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, în cadrul Mogoşoaia ClasicFest, vor evolua laureații Concursului drumul spre celebritate ediția a V a.

După succesul obținut în compania Orchestrei de Cameră Radio, în recentul concert de la sala Radio, fagotistul Mihai Boboiescu și pianistul Iulian Ochescu, propun iubitorilor artei sunetelor și un regal cameral alcătuit din opusuri ale marilor compozitori ai secolului XX.

Cei doi tineri muzicieni de mare valoare vor interpretata printre altele lucrări de: George Enescu, Claude Debussy şi Edward Elgar.

Fagotistul Mihai Boboiescu este din Bucureşti şi are 26 de ani. A obţinut premii la concursuri naţionale şi la Olimpiadele de muzică. În perioada 2005 – 2010 a colaborat cu diferite orchestre şi ansambluri camerale, dintre care amintim: Orchestra Naţională de Tineret, Orchestra Inginerilor, Orchestra Medicilor, Orchestra „Tinerimea Română”. Anul trecut a fost solist al Orchestrei de Cameră Radio. În 2013 a câştigat premiul I la Concursul international de la fagot de la Iaşi şi premiul al III lea la Concursul Drumul spre celebritate. După un an revenit și urcat o poziție în ierarhia competiției cu un pronunțat caracter interactive.

Pianistul Iulian Ochescu s-a născut în 1993 la Bucureşti, iar acum este student în anul III la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti. Este câștigator a numeroase premii la concursuri nationale si internationale: premiul I, premiul “J.S.Bach” si marele premiu la concursul international “Millenium Piano”, premiul I la concursul international “Pro Piano-Romania”, premiul al II-lea la “Vienna International Piano Competition – Panmusica Austria” şi Premiul al III lea la Concursul Drumul spre celebritate. A studiat în cadrul unor cursuri de maiestrie cu pianisti și profesori de largă recunoaștere internaționala: Justus Frantz, Dan Grigore, Martin Hughes, Diana Ketler, Mihaela Ursuleasa.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.