Sevil Shhaideh, fina lui Dragnea, noul ministru al Dezvoltării

Sevil Shhaideh, noul ministru al Dezvoltării, care îi ia locul lui Liviu Dragnea, a depus, miercuri, jurământul la Cotroceni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Ceremonia a fost una scurtă, iar, la final, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut un discurs în care i-a urat succes noului ministru, Sevil Shhaideh.”Doamna ministru, va doresc mult succes in aceasta noua pozitie. Preluati un minister greu, dar aveti marele avantaj ca sunteti de mai multi ani in minister si cunoasteti foarte bine si problemele şi solutiile. Va doresc un mandat de succes”, a spus Iohannis.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri, decretul pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului.”Se ia act de demisia domnului Nicolae-Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului”, se precizează în comunicatul de presă.

De asemenea, şeful statului a semnat decretul pentru numirea unui membru al Guvernului. „Se numeşte în funcţia de membru al Guvernului doamna Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”, se mai precizează în comunicat.

Sevil Shhaideh are 50 de ani şi este fina lui Liviu Dragnea, dar şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu. Ea a fost director al Direcţiei Sisteme Informatice din Consiliul Judeţean Constanţa în perioada 1993-2007, apoi, până în 2012, a condus Direcţia Proiecte din CJ Constanţa.

Aceasta a devenit secretar de stat în MDRAP în 2012, după ce Liviu Dragnea a fost numit ministru. Postul de ministrul al Dezvoltării a rămas vacant după ce Liviu Dragnea a demisionat în 15 mai, în ziua în care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Surse din PSD declarau că pentru postul de ministru al Dezvoltării sunt două propuneri – Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb. Ministrul demisionar al Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu comisarul UE pentru politici regionale, Corina Creţu, despre succesorul său la minister, astfel încât persoana care va fi nominalizată să aibă susţinerea tuturor, scrie Mediafax.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.